FOTO. Cum arată orașul New Taipei, al cărui logo ar fi fost copiat la București

Data publicării:
Roctpchall

Lucrarea care a câştigat concursul pentru logo-ul Bucureştiului a fost descalificată (Detalii aici). Decizia a fost anunţată astăzi de Primăria București şi este motivată prin asemănarea cu o siglă deja existentă – cea a orașului New Taipei. Designerul timișorean a cărui lucrare a fost aleasă și ulterior descalificată a spus că s-a inspirat din „moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei”. Însă cum arată orașul Taipei? Urmăriți mai jos în fotogalerie!

Roctpchall
Roctpchall

Primăria Capitalei a anunțat miercuri că Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani, din Timișoara, a câștigat concursul pentru noul logo al Bucureștiului.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al grupului liberal din Consiliul General al Municipiului București, Ciprian Ciucu, i-a solicitat primarului general, Gabriela Firea, să nu valideze concursul pentru stabilirea unui logo al Capitalei, motivând că lucrarea ar fi un plagiat.

Logo-ul folosit de orașul Taipei constă dintr-o floare cu patru petale, fiecare dintre aceste petale reprezentând o inimă stilizată, redată în culorile roșu, galben, verde sau albastru. Această floare simbolică are și o tulpină, element care nu se regăsește în sigla desemnată drept câștigătoare a concursului organizat de Primăria Capitalei.

Potrivit câștigătorului concursului, conceptul grafic propus a avut drept „catalizatori” diverse repere vizuale și simboluri, ancorate adânc în istoria culturală a orașului, în cultura populară universală, dar și în dezideratele administrației locale actuale. Potrivit acestuia, cele două logo-uri sunt, din punct de vedere stilistic, complet diferite, cel din Taiwan având elemente din cultura asiatică, orientală: „E o asemănare de culori, morfologică, însă conceptul e total diferit”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...