Video Gestul tulburător al unui bărbat care și-a cerut în căsătorie iubita aflată pe patul de spital. După două zile, ea a murit

Data publicării:
cerere in casatorie
FOTO: Facebook/ Edoardo Parisi

Un tânăr din Italia și-a cerut de soție iubita grav bolnavă, aflată în spital. După două zile, femeia a murit. Momentul în care bărbatul îngenunchează lângă patul de spital și o cere în căsătorie pe iubita lui a fost filmat, iar clipul s-a viralizat.

În urmă cu câteva zile, Edoardo Parisi, 32 de ani, din Fucecchio, lângă Florența, intrat în spital și și-a luat prin surprindere iubita, Chiara Giuntoli, bolnavă de cancer în stadiu terminal, cerând-o de soție. „M-am gândit că acesta ar trebui să fie momentul nostru”, a spus el, relatează Corriere della Sera.

„Vrei să te căsătorești cu mine?”, a întrebat-o, în timp ce i-a dat inelul. „Ești nebun?!”, a fost reacția femeii, care a început să plângă. După două zile, ea a murit din cauza tumorii pe care o avea de 2 ani.

Clipul emoționant a fost postat apoi pe Facebook, alături de un mesaj. „M-am gândit că tu, cât timp ai fost bolnavă, nu ai fost niciodată tristă. Nu pentru că nu înțelegeai situația, ci pentru că știai că tristețea ta m-ar fi afectat și pe mine. Ai zâmbit mereu și ai luptat... Acum știu că dacă dragostea e adevărată, nimic nu poate despărți două persoane făcute pentru a fi împreună. Te iubesc!”, a scris Edoardo.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...