Mai mulţi turişti au fost înşelaţi de o reclamă falsă, generată cu AI, care anunța un târg de Crăciun la Palatul Buckingham

Data publicării:
Palatul Buckingham
Palatul Buckingham. Foto: Profimedia Images

Mai mulți turişti au aflat că au fost înşelați de o reclamă falsă ilustrată cu o imagine generată de inteligenţa artificială, când au ajuns vineri la Palatul Buckingham, unde se aşteptau să găsească un târg tradiţional de Crăciun.

„Am venit aici pentru că am crezut că e adevărat”, a explicat Brygida, o turistă poloneză în vârstă de 25 de ani, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Credeam că sunt norocoasă” să pot vedea primul târg de Crăciun organizat în faţa reşedinţei regale londoneze, „şi am fost foarte trişti când ne-am dat seama că nu exista nimic”.

Mai multe mesaje publicate online şi care au circulat în lumea întreagă în mai multe limbi, printre care thailandeză, portugheză, arabă sau armeană promiteau „experienţa unui Crăciun regal inedit”.

„Am văzut-o pe Instagram şi pe TikTok”

În realitate, fotografia care ilustra acest eveniment fals era o imagine cu un târg de Crăciun - înfăţişând mici cabane din lemn şi luminiţe festive - generată de inteligenţa artificială.

„Am văzut-o pe Instagram şi pe TikTok. Spunea că va avea loc un târg de Crăciun pentru prima dată la Palatul Buckingham”, a relatat Emma Paxton, o ingineră în vârstă de 26 de ani, originară din Boston, Statele Unite.

Lucas, un francez care trăieşte la Londra, a spus la rândul lui că „a auzit vorbindu-se mult despre asta” în rândul prietenilor lui care trăiesc în străinătate despre acest aşa-zis târg.

„Acum am înţeles că este făcut cu AI”, a spus el.

Mai mulţi internauţi au postat videoclipuri online pentru a denunţa această înşelătorie, în special bloguri de călătorie precum Love and London.

Magazin de suveniruri

Imaginea generată de inteligenţa artificială a început să circule în luna septembrie, după ce Royal Collection Trust (RCT), care organizează vizitele la palatul Buckingham, a evocat deschiderea unui mic magazin de Crăciun la palat.

RCT a publicat un mesaj publicitar pe site-ul său precizând că acest magazin nu este „un târg de Crăciun” şi că „nu va avea loc un târg de Crăciun la palatul Buckingham”.

Vineri, afişe din apropierea palatului indicau direcţia unde se află acest magazin de Crăciun, care vine suveniruri cum ar fi ciocolată şi cutii de ceai cu efigia familiei regale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...