Prinţul Philippe, viitorul rege al Belgiei, este privit drept un succesor fără prea multe calităţi

Data publicării:
print philippe

Prinţul Philippe, fiul cel mare al lui Albert al doilea şi al reginei Paola, s-a născut la Bruxelles pe 15 aprilie 1960. El a absolvit un liceu catolic de prestigiu din Flandra, iar apoi s-a îndeptat către cariera militară, obţinând brevetul de pilot de vânătoare. A urmat cursurile universităţilor Oxford din Marea Britanie şi Standford din Statele Unite, dar a rămas mereu un tânăr introvertit şi stângaci în public.

Ca şi personalitate, Philippe este aşa cum e, nu îşi ascunde timiditatea. El a fost rugat să-şi construiască altă imagine, lucru care nu este uşor din punct de vedere psihologic, fie că vorbim de un rege sau de o persoană obişnuită”, a comentat Jean Faniel, analist politic.

În 1999, prinţul Philippe s-a căsătorit cu o aristocrată belgiană cu 13 ani mai tânără decât el şi de un şarm de necontestat, Mathilde d'Udekem d'Acoz. Cei doi au patru copii, cea mai mare fiind prinţesa Elisabeth, născută în 2001, care ar urma să devină la un moment dat prima regină a belgienilor. Prinţesa Mathilde a adus strălucire monarhiei belgiene considerate de multe ori plictisitoare şi pare a fi atuul din mâneca soţului său.

Are o credibilitate pe care guvernul, regele Albert al II-lea şi întreg anturajul încearcă s-o evidenţieze pentru a arăta faptul că Philippe va deveni un rege, un rege care este bine susţinut mai presus de toţi de către soţia sa”, a mai susținut Jean Faniel.

Puterea de a conduce a lui Philippe va fi pusă la încercare anul viitor, odată cu alegerile legislative. Partidul separatist flamand, aflat pe primul loc în sondaje, ameninţă să blocheze formarea guvernului în caz de victorie. Formaţiunea separatistă pledează, în plus, pentru un rol pur protocolar al monarhiei, dorind să o deposedeze de orice influenţă politică.

Sunt conştient de responsabilităţile care apasă asupra mea. Voi continua să mă implic din toată inima”, a declarat Prinţul Philippe al Belgiei.

Rămâne de văzut dacă Prinţul Philippe va reuşi ceea ce a reuşit tatăl său timp de 20 de ani, să menţină unitatea regatului. Tendinţele separatiste ale flamanzilor sunt tot mai puternice, iar viitorului rege i se reproşează o slabă capacitate de comunicare.

Citiți și:

Moment istoric în Belgia. Regele Albert al II-lea renunţă la tron

Regele Albert al II-lea îi îndeamnă pe belgieni să rămână uniţi, înainte de abdicare

10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

Regele Albert al II-lea al Belgiei anunță că va abdica la 21 iulie: Eu şi regina nu vă vom uita niciodată

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...