Sudul Libanului, transformat într-o „zonă moartă”: cum a fost șters de pe hartă un bastion Hezbollah. Jumătate dintre orașe, devastate

Sudul Libanului a fost devastat de ofensiva israeliană începută în martie 2026, iar aproape jumătate dintre localitățile din regiune au fost avariate sau distruse, arată o analiză a imaginilor radar din satelit realizată de Le Monde și compania Masae. Zona, considerată un bastion al Hezbollahului, fusese deja grav afectată în timpul campaniei militare israeliene din 2024.

O analiză prin satelit realizată de Le Monde arată că, în zona de frontieră ocupată de armata statului evreu, orașele și satele au fost distruse sau avariate în proporție de 45%. Această campanie de distrugere, pe care Israelul o justifică prin argumente de securitate, este calificată drept crimă de război de către experții în drept internațional.

Ali Ibrahim a asistat la distrugerea casei sale într-un videoclip difuzat pe 29 martie de armata israeliană.

„Peste 150 de case au fost dinamitate în acea zi, la Deir Seryan”, subliniază inginerul în vârstă de 27 de ani și viceprimar al acestei comune agricole de 3.000 de locuitori, toți șiiți, situată pe malul râului Litani, la 6 kilometri de granița cu Israelul.

Soldații tocmai puseseră piciorul în această localitate libaneză strategică, situată lângă valea Houjeir și sub castelul Beaufort, de unde mișcarea șiită Hezbollah lansează atacuri de când a declanșat războiul împotriva Israelului, pe 2 martie.

Armata israeliană a continuat distrugerile acolo, chiar și după încetarea focului care a intrat în vigoare pe 17 aprilie.

„Din cele 350 de case ale satului, 250 sunt în ruine. Cele 64 de case tradiționale, construite în 1880 din piatră cioplită, au fost distruse, la fel ca primăria, moscheea, școlile, centrele de sănătate etc.”, continuă Ali Ibrahim.

Cele 7 000 de hectare de terenuri agricole, cultivate cu tutun și măslini, precum și 800 de hectare de pădure au fost bombardate cu fosfor alb, un agent care contaminează solul.

„Israelienii vor să-i învrăjbească pe localnici împotriva Hezbollahului și să aducă coloniști în sudul Libanului. Numai rezistența Hezbollahului îi poate face să se retragă”, estimează el.

De la intrarea în vigoare a armistițiului, armata israeliană a accelerat distrugerea, cu ajutorul explozibililor, rachetelor sau buldozerelor, a orașelor și satelor situate într-o „zonă de apărare avansată” de 600 de kilometri pătrați - adică 6 % din teritoriul libanez -, delimitată de o „linie galbenă de demarcație”, pe o adâncime de 4 până la 8 kilometri de la graniță, sub pretextul protejării populației din nordul Israelului de amenințarea Hezbollahului.

820.000 de locuitori au părăsit regiunea

Această linie galbenă este similară cu cea trasată în Fâșia Gaza după încetarea focului din octombrie 2025, care împarte enclava de la nord la sud, între o zonă aflată sub controlul Hamasului palestinian și cealaltă controlată de armata israeliană. Pe 22 martie, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a făcut el însuși această paralelă, ordonând armatei să demoleze casele „după modelul pus în aplicare la Rafah și Beit Hanoun”. Locuitorii nu vor avea voie să se întoarcă acasă atât timp cât amenințarea Hezbollah va persista, a adăugat el.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, 820.000 de locuitori din sudul Libanului, în majoritate șiiți, dar și sunniți și creștini, au părăsit regiunea în urma bombardamentelor și a ordinelor de evacuare israeliene.

„Se estimează că între 10.000 și 15.000 de persoane locuiesc încă în zona ocupată de israelieni”, indică un diplomat occidental. Jumătate dintre acestea se află în cele trei sate creștine Rmeich, Aïn Ebel și Debel. „Toate satele situate lângă linia albastră (n.r. granița israeliano-libaneză) sunt rasate de pe fața pământului, iar distrugerile continuă într-un ritm alert, cu ajutorul unor antreprenori civili israelieni”, precizează această sursă.

„Acest lucru oferă o indicație destul de clară asupra intenției lor pe termen mediu și lung: crearea unei zone tampon în care nu va mai exista niciun locuitor și nicio infrastructură.”

Analiza prin satelit realizată de Le Monde, în colaborare cu compania Masae Analytics, relevă că, între 2 martie și sfârșitul lunii aprilie, orașele și satele au fost distruse sau avariate în proporție de 45 % - clădirile din zonele periferice nu au fost luate în calcul. Distrugerile ating 60% până la 80% din țesutul urban în anumite localități, precum Kfar Kila, Khiam, Taybeh sau Bint Jbeil. Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS - Liban) a înregistrat, între 2 martie și 8 mai, peste 50 000 de locuințe distruse sau avariate în sudul Libanului. Peste 56 000 de hectare de terenuri agricole au fost afectate de atacurile israeliene.

„Nu este o zonă-tampon, ci o zonă moartă, nelocuită”, acuză Hicham Younes, directorul ONG-ului ecologic Green Southerners. „Este un urbicid combinat cu un ecocid. Din cauza ordinelor de strămutare forțată și a interdicției de a se întoarce, asistăm la o adevărată curățare etnică. Este o ștergere, nu doar o distrugere. ”

Au fost distruse și bunuri culturale și religioase, datând din epocile romană, bizantină sau otomană. „Este o încercare de a distruge memoria colectivă, o identitate regională și o comunitate”, consideră Younes.

„Au distrus memoria satului Yaroun”

În Yaroun, un sat în care trăiesc creștini și șiiți, la 2 kilometri de graniță, biserica Sfântul Gheorghe, mănăstirea Surorilor Mântuitorului și școala alăturată au fost astfel distruse, împreună cu cea mai mare parte a locuințelor, în timpul încetării focului. „Israelienii știau ce erau aceste locuri. Au ocupat satul până în 2000. De ce să distrugă casele locuitorilor care nu au nimic de-a face cu războiul? Au distrus memoria localității Yaroun. Este o crimă împotriva umanității”, deplânge parohul Charles Naddaf.

Orașul Bint Jbeil, teatru al unei bătălii aprige între Hezbollah și armata israeliană, a văzut 75% din centrul său urban ras de pe fața pământului sau deteriorat între martie și sfârșitul lunii aprilie, potrivit analizei ziarului Le Monde. În timpul războiului din 2024, doar 350 de case fuseseră distruse și 700 avariate.

„În 2026, cele mai mari distrugeri au avut loc atunci când soldații israelieni au intrat în localitate, după încetarea focului: din cele 8.000 de case, jumătate sunt complet distruse, iar cealaltă jumătate avariate, dintre care o mie de case tradiționale”, constata, marți, 19 mai, primarul acestei localități șiite de 30.000 de locuitori, Mohamed Bazzi.

Toate eforturile pe care acest înalt funcționar al Ministerului Justiției, în vârstă de 58 de ani, le-a depus pentru a îmbunătăți serviciile orașului, de la alegerea sa în mai 2025, s-au risipit. Rețeaua electrică, cea de apă, drumurile, cei 30.000 de pini care le mărgineau, școlile, stadioanele, moscheile, spitalele și centrele de sănătate, sediul guvernoratului…: totul a fost parțial sau total distrus. Marea moschee, construită acum mai bine de patru sute de ani, este demolată, la fel ca și souk-ul, vechi de trei sute de ani.

„Obiectivul lor nu este doar distrugerea în scopuri militare. Vor să schimbe fizionomia orașului Bint Jbeil, un oraș care datează din epoca otomană, să-i distrugă țesătura socială, culturală și economică. Vor ca nici o formă de viață să nu rămână, pentru ca oamenii să nu se mai întoarcă. Este o răzbunare”, deplânge primarul local, care estimează că „80% dintre locuitori susțin Hezbollah”.

De pe stadionul acestui oraș emblematic, fostul lider al Hezbollahului, Hassan Nasrallah, a ținut un discurs de victorie cu ocazia retragerii israeliene din sudul Libanului, în mai 2000, după optsprezece ani de ocupație.

Întrebată de Le Monde, armata israeliană afirmă că dorește să „elimine amenințarea iminentă care planează asupra locuitorilor din nordul Israelului și să împiedice revenirea Hezbollahului. Tsahal acționează cu respectarea dreptului internațional și nu vizează civilii, ci infrastructura militară a Hezbollahului, luând toate măsurile de precauție posibile pentru a limita pagubele cauzate civililor”.

Armata israeliană își justifică acțiunea prin faptul că, în opinia sa, mișcarea șiită „deplasează sistematic infrastructuri și echipamente militare în zone urbane, în special în apropierea unor obiective sensibile, în scopuri teroriste, și folosește civili libanezi ca scuturi umane, așa cum a fost larg documentat în trecut și în timpul operațiunii actuale”.

Argumentul necesității militare

Experții în drept internațional consideră însă că evacuările masive și distrugerea sistematică a infrastructurilor și a clădirilor rezidențiale sunt incompatibile cu acest drept și constituie crime de război. Israelul are acum statutul de putere ocupantă în sudul Libanului.

„În acest context, Israelul trebuie să-și respecte obligațiile. Conform Convenției a IV-a de la Geneva, orice persoană care trăiește pe acest teritoriu este protejată. Persoanele și bunurile civile nu pot fi atacate”, reamintește Patrick Zahnd, președintele Asociației Juriștilor pentru Respectarea Dreptului Internațional (Jurdi).

Argumentul necesității militare, invocat de armata israeliană, este contestat în lumina principiilor distincției și proporționalității. „Chiar dacă Israelul are dreptul la autoapărare împotriva Hezbollahului, operațiunea sa militară provoacă un nivel disproporționat de distrugere a bunurilor civile, care depășește ceea ce este necesar. În dreptul internațional, aveți dreptul să vizați bunuri civile dacă acestea sunt transformate în posturi militare, dar evaluarea trebuie făcută de la caz la caz”, subliniază Ben Saul, raportor special al Națiunilor Unite pentru combaterea terorismului și drepturile omului.

„Or, Israelul distruge aceste locuri în afara ostilităților. Este o crimă de război să distrugi pe scară largă locuri fără o necesitate militară”, adaugă el.

„Se pare că politica este de a distruge aceste sate, poate cu scopul de a-i descuraja pe locuitori să coopereze cu Hezbollah sau dintr-un alt motiv mai sinistru legat de faptul că aceste localități sunt adesea locuite de șiiți, o populație considerată de Israel ca fiind ostilă”, notează profesorul Yuval Shany, expert juridic la centrul de reflecție Israel Democracy Institute.

Într-o scrisoare adresată, la 5 mai, autorităților israeliene, alături de alți unsprezece experți israelieni, el subliniază că „evacuarea civililor din zonă, însoțită de o interdicție totală de întoarcere, în special având în vedere distrugerea sistematică a satelor, ar putea constitui, de asemenea, o crimă internațională de transfer forțat”.

Citește și:

200 de copii au murit în Liban de la începutul atacurilor Israelului. Raport îngrijorător al UNICEF

Locuitorii din sudul Libanului sunt convinși că se vor întoarce acasă. Primăria din Deir Seryan, căreia statul îi alocă un buget anual de 3.000 de dolari (2.580 de euro), mizează pe ajutorul țărilor din Golf și pe puțină ingeniozitate pentru a reconstrui localitatea. „După războiul din 2024, am fost primul sat din sudul Libanului care a restabilit alimentarea cu energie electrică, apă și fibră optică cu un buget foarte mic”, spune mândru viceprimarul Ali Ibrahim.

Primarul din Bint Jbeil, Mohamed Bazzi, a pregătit deja un plan de repatriere a locuitorilor. Însă se teme că tinerele generații, educate, vor pleca în exil, așa cum s-a întâmplat în timpul ocupației israeliene a sudului Libanului, între 1978 și 2000.

Bint Jbeil a pierdut 70% din populație, iar atelierele sale de confecționare a încălțămintei au fost mutate la Beirut. La Yaroun, enoriașii se vor întoarce, asigură părintele Charles Naddaf, „dacă li se vor oferi mijloacele necesare pentru reconstrucție și dacă pacea va fi instaurată definitiv”.