The New York Times a dedicat un amplu articol izvoarelor din România și proprietăților lor curative. „În Transilvania, localnicii au crezut că turiștii vor „lua cu asalt” stațiunile montane. Visul lor s-a năruit, însă izvoarele au continuat să curgă”.
În stațiunea Băile Homorod, din județul Harghita, localnicii și turiștii stau la coadă pentru a umple câteva sticle cu apă de izvor, bogată în minerale și cu un miros specific, care curge din munții din apropiere. Localnicii susțin că aceste izvoare au proprietăți „miraculoase”.
„Am fost la medici, dar nu m-au putut ajuta. Însă, de când beau apa asta nu am mai avut probleme cu rinichii”, spune Balint Vencel, un bărbat care vizitează frecvent stațiunea Homorod.
"Apa naturală este filtrată prin straturi de rocă vulcanică, făcând-o limpede și strălucitoare". În sate precum Băile Homorod, locuitorii au sperat cândva să monetizeze izvoarele - transformând regiunea într-o Elveție de Est. Se așteptau ca vizitatorii să se adune în stațiuni balneare, să facă baie și să se vindece, așa cum au făcut turiștii înstăriți în Alpi. Visul lor s-a năruit din cauza războiului și a problemelor economice.
După Primul Război Mondial, terapiile din stațiunile balneare nu au mai fost căutate, iar după cel De-al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului, multe din aceste afaceri private au fost naționalizate sau închise.
În perioada comunistă, regimul a finanțat turismul de la Marea Neagră, ignorând stațiunile montane, iar politica de austeritate a transformat România într-o destinație turistică ocolită de străini. În prezent, apele curative au redevenit la modă datorită studiilor privind beneficiile pe care le aduce compoziția lor chimică organismului.
În Transilvania, „cultura izvoarelor” a rămas intactă. Într-un alt sat, localnicii amintesc de două izvoare despre care susțin că unul ar provoca arsuri la stomac, iar celălalt le-ar vindeca. Mulți dintre aceștia au ales să bea doar apă de izvor, explicând că cea de la robinet este atât de dură încât poate înfunda și aparatul de cafea, așa cum explică Erszebet Janosi, o femeie de 61 de ani care locuiește în Tușnad.
Editor: I. I.
