Un chirurg estetician își viola pacientele după ce le seda cu gaz ilariant, antidepresive și tequila

Data actualizării: Data publicării:
chirurg estetician
Un chirurrg estetician își viola pacientele după ce le seda FOTO: Getty Images

Un chirurg estetician din Florida care s-a sinucis recent după ce a fost acuzat că ar fi drogat și violat două paciente este acum acuzat că a atacat în același mod cel puțin alte trei paciente.

Marți, cinci paciente ale clinicii de chirurgie estetică Pura Vida a lui Eric Salata din Naples, Florida, au mers la poliție și au reclamat că medicul fie le-a agresat sexual, fie a încercat să o facă în timpul procedurilor medicale, a declarat Adam Horowitz, avocatul uneia dintre femei, potrivit The Guardian.

Cele mai recente acuzații împotriva lui Salata au venit la o săptămână după ce cadavrul său a fost găsit într-o pădure. Anchetatorii au stabilit că s-a împușcat, el fiind eliberat pe cauțiune la câteva zile după ce a fost arestat sub suspiciunea că a violat două paciente care erau inconștiente.

Polițiștii au spus că Salata și-a sedat una din paciente, în vârstă de 51 de ani, cu gaz ilariant, Xanax și tequila, însă medicul a susținut că era o formă de ameliorare a durerii în urma procedurii efectuate.

Cea de-a doua pacientă, de 72 de ani, a spus că Salata a violat-o, lăsându-i buza învinețită, după ce i-a administrat gaz ilariant.

Poliția din Naples l-a arestat pe Salata pe 21 noiembrie, după care acesta a fost eliberat pe cauțiune. O a treia femeie a depus reclamație împotriva lui în timp ce era în arest.

La 28 noiembrie, polițiștii au aflat că Salata și-a părăsit domiciliu, lăsând acasă două bilete, verigheta și cărțile de credit. Purta la gleznă o brățară de monitorizare, astfel că a fost localizat imediat. Echipajul care s-a deplasat în zonă l-a descoperit împușcat, cu arma lângă el.

Anchetatorii au stabilit că Salata s-a sinucis.

Salata era programat pentru o înfățișare în instanță pe 19 decembrie, pentru cele două acuzații de agresiune sexuală. El risca între 6 și 30 de ani de închisoare pentru oricare dintre aceste acuzații, dacă ar fi fost găsit vinovat.

Cel puțin una din pacientele care l-au acuzat pe Salata de viol au dat în judecată clinica lui, Pura Vida, și cere despăgubiri.

Site-ul Pura Vida nu mai este online, iar apelurile merg direct către mesageria vocală. Săptămâna trecută, o înregistrare din mesageria vocală a clinicii anunța că unitatea s-a închis pe termen nelimitat.

Gestul chirurgului estetician vine după cel al neurologului Ricardo Cruciani, care s-a sinucis într-o închisoare din New York, în august, în timp ce aștepta sentința pentru agresiune sexuală împotriva pacienților. Cruciani, care susținea că este nevinovat, risca închisoarea pe viață.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...