Moscova face acum responsabile Statele Unite pentru atacurile ucrainene asupra depozitelor de combustibil din Rusia

Data publicării:
zaharova
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus / Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul de Externe al Rusiei acuză Ucraina că a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra infrastructurii din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, și cere Statelor Unite să gestioneze situația, pentru că au inițiat acest armistițiu, pe care Rusia l-a acceptat.

Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a declarat pentru televiziunea de stat Canal 1 că este treaba Statelor Unite, care a propus încetarea focului, să confrunte Ucraina privind acţiunile sale.

Kremlinul a afirmat, săptămâna aceasta, că preşedintele rus Vladimir Putin a fost de acord, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul american Donald Trump, să respecte o încetare a focului de 30 de zile asupra obiectivelor din energie. Acordul este mai puţin decât o înţelegere amplă pe care a urmărit-o SUA, şi care a fost acceptată de Ucraina, de un armistiţiu general de 30 de zile.

Pompierii din Krasnodar, sudul Rusiei, se luptau încă pentru a stinge un incendiu la un depozit de combustibil provocat de un atac ucrainean cu drone, au afirmat autorităţile regionale, pe aplicaţia Telegram.

„Considerăm că regimul de la Kiev a încălcat deja încetarea focului propusă de preşedintele SUA”, a declarat Maria Zaharova la Canal 1, potrivit TASS, preluată de Reuters și News.ro.

„Cum va gestiona în continuare partea americană această scursură teroristă nebună, iertați-mă, este marea întrebare”, a mai spus Zaharova, referindu-se la Volodimir Zelenski.

Depozit de combustibil în Krasnodar, aruncat în aer

Oficialii ucraineni au acuzat, la rândul lor, Rusia că nu îşi aliniază acţiunile cu promisiunile, lansând atacuri asupra unor ţinte civile.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, miercuri, că atacurile ruseşti asupra infrastructurii, inclusiv spitale şi echipamente feroviare, arată cum „cuvintele lui Putin sunt foarte diferite de realitate”.

Anterior, Zaharova a descris atacul asupra depozitului de combustibil ca o „provocare” şi o încercare a Ucrainei de a perturba iniţiativele pentru pace.

Autorităţile din regiunea Kransodar din sudul Rusiei au afirmat că un atac ucrainean cu drone a provocat un incendiu la un depozit de combustibil din apropierea satului Kavkazskaya. Depozitul este un terminal feroviar pentru livrările de combustibil rusesc pentru o conductă care leagă Kazahstanul de Marea Neagră.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un comunicat emis de autorităţile din regiunea Krasnodar joi seară arată că se continuau eforturile pentru a aduce sub control incendiul.

Sursa citată a afirmat că 429 de pompieri şi 174 de echipamente erau mobilizaţi pentru a lupta cu incendiul care a afectat 3.750 de metri pătraţi.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro