Nicio dovadă directă că pandemia Covid a fost declanșată de un incident în laboratorul din Wuhan, arată un raport desecretizat al SUA

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0625440404
Laboranţi poartă costume de protecţie în timp ce fac teste într-un laborator din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

Serviciile de informaţii americane nu au găsit nicio dovadă directă că pandemia de Covid-19 ar fi fost declanșată după un incident la Institutul de Virusologie din Wuhan, China, se arată într-un raport desecretizat vineri, scrie Reuters.

Conform raportului, Washingtonul nu are informaţii care să susţină afirmaţia potrivit căreia trei oameni de ştiinţă de la laboratorul de virusologie din Wuhan au fost printre primii infectaţi şi ar fi putut crea ei înşişi virusul.

Biroul Directorului de Informaţii Naţionale (ODNI) a declarat că atât o origine naturală, cât şi una de laborator rămân scenarii plauzibile. Acesta a precizat că majoritatea agenţiilor de informaţii din SUA sunt de acord că virusul nu a fost modificat genetic sau "adaptat în laborator", scrie BBC.

Originile pandemiei au făcut obiectul unei dezbateri aprige în SUA. Teoria scurgerilor din laboratoare a fost respinsă cu fermitate de China.

Biroul care coordonează toate agenţiile de informaţii americane (ODNI) scrie, în acest raport declasificat, că oameni de ştiinţă din laborator au efectuat manipulări genetice asupra unor coronavirusuri similare cu cel aflat la originea COVID-19. Dar SUA "nu au nicio informaţie" că au făcut acest lucru pe virusul propriu-zis (SARS-CoV-2) ce determină COVID-19 sau pe o tulpină foarte apropiată.

Publicarea acestui raport destinat Congresului intervine la trei luni după ce parlamentarii au cerut mai multe informaţii despre ceea ce ştiu serviciile secrete americane despre originea COVID-19, care a apărut în China la sfârşitul anului 2019.

ODNI, deşi exclude teoria ingineriei genetice, afirmă că diferitele servicii de informaţii sunt împărţite între două teorii şi nu se pronunţă asupra uneia: o apariţie naturală a pandemiei, de exemplu prin transmitere animală, sau o scurgere accidentală dintr-un laborator.

Coronavirusurile studiate în laboratorul din Wuhan, împreună cu armata chineză, "erau prea îndepărtate pentru a fi fost implicate în crearea SARS-CoV-2", notează documentul, care respinge cu tărie ipoteza unei arme biologice. Raportul de sinteză atacă, de asemenea, teoria potrivit căreia trei dintre oamenii de ştiinţă care lucrau la coronavirusuri în acest laborator au contractat COVID-19 în timp ce acesta apărea.

Raportul american arată că unii cercetători s-au îmbolnăvit în toamna anului 2019, unii cu simptome de COVID-19, alţii nu. Comunitatea serviciilor de informaţii "continuă să creadă că aceste informaţii nu confirmă şi nici nu infirmă vreo ipoteză privind originile pandemiei, întrucât simptomele cercetătorilor ar fi putut fi cauzate de numeroase boli", se mai arată în raport. Majoritatea comunităţii ştiinţifice este în favoarea ipotezei transmiterii de către un animal sălbatic.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania: „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de...
Newsweek
Pensiile au crescut cu doar 38 lei după Marea Recalculare din 2024. Cele de invaliditate au scăzut cu 31 lei
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”