Papa Francisc a ajuns la spital pentru un control medical

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc a plâns în timpul unui discurs
Papa Francisc a plâns în timpul unui discurs despre Ucraina. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a fost internat marţi la spitalul Gemelli din Roma pentru un control medical, au anunțat agenţiile de presă din Italia.

ACTUALIZARE Papa Francisc a petrecut circa 40 de minute la spitalul Gemelli din Roma, unde a fost supus marţi unui control medical, după care a revenit la Vatican, a relatat presa italiană.

Suveranul pontif a mers la o secţie din spital specializată în tratarea pacienţilor vârstnici, unde a sosit la ora locală 10:40 şi a părăsit spitalul aproximativ la ora 11:20, potrivit relatărilor de presă.

Știrea inițială

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a sosit la ora 10.40 (11.40 ora României) la spitalul Gemelli, unde mai fusese internat la sfârşitul lunii martie pentru o infecţie respiratorie şi, ulterior, pe 26 mai din cauza unei stări febrile, au indicat Ansa şi AGI, preluate de AFP, potrivit Agerpres.

La solicitarea AFP, nici Vaticanul şi nici spitalul nu au confirmat imediat informaţiile apărute pe agenţii.

În martie, Vaticanul anunţase că papa va merge la spital pentru controale programate, înainte de a recunoaşte că acesta a avut dificultăţi de respiraţie şi că suferea de o infecţie care necesita tratament cu antibiotice.

Într-un interviu acordat în urmă cu două săptămâni televiziunii hispanofone Telemundo, papa Francisc a declarat că această „pneumonie” a fost tratată „la timp”.

„Dacă am fi aşteptat câteva ore în plus, ar fi fost mult mai grav”, a precizat acesta.

În ceea ce priveşte durerile la genunchi, care îl obligau să folosească un scaun cu rotile sau un baston, papa a declarat că se simte „mult mai bine”.

„Unele zile sunt mai dureroase decât altele, ca astăzi, dar asta face parte din recuperare”, a adăugat pontiful.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dacă soții divorțează. Cum se împart casa, mașina...
Digi FM
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am votat ca să ne...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Prietenele Courteney Cox și Lisa Kudrow, apariție rară împreună în public. Actrițele din „Friends”, la cină...
Adevarul
Putin vrea ca NATO să-și retragă trupele din Polonia și țările baltice. Condițiile Rusiei pentru încheierea...
Newsweek
Cum să nu te izolezi după pensionare? Sfaturile unui psihoterapeut pentru a-ți face prieteni și obiceiuri noi
Digi FM
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au strâns peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la...
Digi Animal World
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul
Film Now
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl...
UTV
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă...