Pescarii irlandezi plănuiesc să-și scoată bărcile în larg și să întrerupă exercițiile navale rusești

Data actualizării: Data publicării:
rusia nave
Marina rusă desfășoară ample exerciții navale. Foto: Profimedia Images

Pescarii irlandezi urmează să se întâlnească cu ambasadorul Rusiei în Irlanda pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la exercițiile militare care urmează să aibă loc în largul coastei de sud-vest a țării.

Exercițiile rusești sunt programate pentru începutul lunii viitoare și vor dura câteva zile, relatează Virgin Media News, potrivit CNN.

Pescarii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la daunele de mediu cauzate de navele rusești, care le-ar putea afecta mijloacele de trai.

„Acestea sunt jocuri de război”, a declarat Patrick Murphy de la Organizația Pescarilor din Irlanda pentru Virgin Media News. „Ei fac asta pentru a trimite un mesaj, dar cei pe care îi vor răni cel mai mult sunt comunitățile noastre de pescari”.

Murphy a spus că bărcile pescarilor irlandezi au fost scufundate de submarine în trecut, însă „daunele pe care nu le cunoaștem sunt cele aduse mediului marin”, a adăugat el.

Pescarul John O'Sullivan s-a întrebat de ce Rusia a ales zonele bogate în pește din zona de coastă a Irlandei pentru a efectua exercițiile.

„Nu ar trebui să se întâmple aici (n.red. exercițiile navale), e multă apă în vest”, a spus O'Sullivan.

Marți, radiodifuzorul public din Irlanda, RTE, a transmis că unii pescari plănuiesc să-și folosească bărcile pentru a „perturba în mod pașnic” exercițiile rusești.

Cu toate acestea, ambasadorul Rusiei în Irlanda, Iuri Filatov, a minimizat controversa, numind-o „exagerată”.

Filatov a spus că autoritățile irlandeze au fost informate cu privire la exerciții, care fac parte din antrenamentul regulat.

„Acesta nu este în niciun fel o amenințare pentru Irlanda”, a spus acesta.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
O creatură misterioasă, cu fața albastră și opt ochi, a apărut în grădina unei femei: ”Nu mi-aș fi imaginat...
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...