Peste 30 de oameni au fost arestați pentru provocarea incendiilor devastatoare din Spania

Data publicării:
incendiu spania
Incendiu Spania. Sursa foto: Profimedia Images

Garda civilă spaniolă a anunţat joi că a arestat cel puţin patru persoane responsabile de incendii forestiere, dintre care trei în Castilia şi León, numărul arestărilor legate de incendiile care devastează ţara de la începutul verii ajungând astfel la circa 30, informează AFP și Agerpres.

Un bărbat a fost arestat marţi, bănuit că este autorul unui incendiu voluntar care a devastat în total 2.200 de hectare în teritoriile municipale Cuevas del Valle, Mombeltran şi El Arenal din Castilia şi León, o regiune din nord-vest unde aproape 40.000 de hectare au fost devorate deja de flăcări, a precizat garda civilă într-un comunicat.

Joi dimineaţă, un alt bărbat a fost de asemenea arestat, suspectat că este la orginea "unui incendiu criminal prin neglijenţă şi care a afectat circa 3.000 de hectare în localităţile Puercas de Aliste - Gallegos del Rio'', în aceeaşi regiune.

Miercuri, un alt suspect a fost arestat, ''bănuit că este autorul unui incendiu criminal prin imprudenţă'' la Filiel-Lucillo, un incendiu care a devastat două hectare de teren.

Cu câteva ore mai devreme, garda civilă anunţase arestarea unui individ ''pentru o serie de incendii forestiere'', şase în total, în intervalul 19 iulie - 3 august, în apropiere de Malaga, în sudul ţării.

''Unele dintre aceste incendii au fost declanşate foarte aproape de locuinţe'', se mai spune în comunicat, şi au provocat distrugerea a patru hectare de teren.

Miercuri, ministrul de Interne spaniol a amintit, cu prilejul unui interviu difuzat de radio Rac 1, că, de la începutul verii, 25 de persoane au fost arestate pentru provocarea unor incendii, subliniind că un ''număr important'' dintre acestea sunt intenţionate, în timp ce altele sunt rezultatul unor acţiuni imprudente.

Regiunea Castilia şi León este devastată de flăcări de mai multe zile, iar doi voluntari şi-au pierdut viaţa încercând să stingă focul.

Potrivit Sistemului european de informare pe tema incendiilor forestiere (EFFIS), incendiul care face ravagii în Castilia şi Leon a mistuit deja peste 37.000 de hectare de duminică.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...