Procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru eroul filmului "Hotel Rwanda"

Data publicării:
Paul Rusesabagina
Paul Rusesabagina arestat. Sursa foto: Profimedia Images

Procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", judecat de la jumătatea lunii februarie pentru "terorism" la Kigali, într-un proces calificat drept politic de către apărarea şi familia acestui opozant al preşedintelui Paul Kagame, transmite vineri France Presse.

Paul Rusesabagina a fost făcut celebru de acest film hollywoodian lansat în 2004, care povesteşte cum fostul manager al unui hotel din Kigali (Hotel des Mille Collines), un hutu moderat, a salvat peste 1.000 de persoane în timpul genocidului din 1994, când au fost ucişi 800.000 de oameni, majoritatea tutsi.

Critic înverşunat al regimului preşedintelui Paul Kagame, el este vizat de nouă acuzaţii, inclusiv de terorism, pentru presupusa sa susţinere a Frontului de Eliberare Naţională (FLN), un grup rebel acuzat de comiterea unor atacuri ucigaşe în Rwanda în ultimii ani. El este judecat alături de alţi 20 de coinculpaţi, scrie Agerpres.

Acum în vârstă de 67 de ani, Rusesabagina a participat la fondarea în 2017 a Mişcării Ruandeze pentru Schimbare Democratică (MRCD), a cărei aripă armată este considerat FLN. Dar el a negat întotdeauna implicarea sa în atacurile comise în 2018 şi 2019, soldate cu nouă morţi.

"Am văzut că fiecare act al lui Rusesabagina a fost de natură criminală, cu intenţia de a comite acte de terorism", a declarat unul dintre procurori, Jean Pierre Habarurema, în timpul audierii de joi. "În calitate de lider, susţinător şi adept al MRCD/FLN, el a încurajat şi a permis luptătorilor să comită aceste acte teroriste împotriva Rwandei. Chiar dacă nu a participat în mod activ la aceste atacuri, se consideră că a jucat un rol prin simplul fapt că a fost un susţinător al acestor combatanţi''.

"El era preşedintele MRCD/FLN atunci când au atacat şi ucis oameni în Nyaruguru în 2019, persoana care a dat ordinele", a declarat un alt procuror, Bonaventure Ruberwa.

"Prizonier politic"

În cele patru luni de proces au fost depuse mărturii contradictorii cu privire la responsabilităţile lui Rusesabagina. Unul dintre co-acuzaţi, fostul purtător de cuvânt al FLN Herman Nsengimana, a declarat că el "nu a dat ordine combatanţilor FLN". Anterior, un altul, Callixte Nsabimana, afirmase că toate ordinele au venit de la Rusesabagina.

Paul Rusesabagina şi avocaţii săi nu au mai participat la audieri din martie, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi că este victima unor rele tratamente.

Susţinătorii lui Rusesabagina acuză regimul rwandez că l-a răpit. Paul Rusesabagina trăia în exil din 1996 în Statele Unite şi în Belgia, ţări a căror cetăţenie a obţinut-o. El a fost arestat la sfârşitul lunii august în Rwanda, în circumstanţe tulburi, la coborârea dintr-un avion despre care credea că se îndreaptă spre Burundi. Într-un interviu acordat Al-Jazeera la sfârşitul lunii februarie, ministrul justiţiei din Rwanda a declarat că guvernul a finanţat operaţiunea.

Procesul său a provocat numeroase reacţii internaţionale: Statele Unite, care i-au acordat lui Paul Rusesabagina Medalia Prezidenţială a Libertăţii în 2005, au cerut un proces echitabil, iar Parlamentul European a cerut eliberarea sa.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kanye West nu s-a uitat la bani de ziua lui. Artistul ar fi cheltuit aproape 400.000 de dolari pentru o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...