Programul funeraliilor Prinţului Philip. Ceremonia va respecta ultimele dorințe ale ducelui de Edinburgh

Data publicării:
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a,
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit la 99 de ani. Foto: Casa Regală a României

Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi duce de Edinburgh, care a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani, vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George a Castelului Windsor începând de la ora locală 15:00 (17:00 ora României, n.r.), informează site-ul royal.uk.

Slujba religioasă va începe cu un minut de reculegere la nivel naţional, de la ora locală 15:00, şi va fi precedată de o procesiune funerară organizată în perimetrul Castelului Windsor, potrivit Agerpres.

Funeraliile ducelui de Edinburgh vor avea loc în conformitate cu ultimele dorinţe ale acestuia şi vor reprezenta o bună ocazie pentru a omagia şi a celebra viaţa şi activitatea de peste 70 de ani desfăşurată de prinţul Philip în slujba reginei, a Marii Britanii şi a organizaţiei Commonwealth.

Înmormântarea prinţului Philip va fi organizată sub forma unei ceremonii funerare regale, la fel ca în cazul fostei regine-mamă (mama reginei Elisabeta a II-a, n.r.), fără să îmbrace însă forma unor funeralii de stat - o ceremonie rezervată în general doar monarhilor. Planurile pentru această înmormântare au fost aprobate de regina Elisabeta a II-a şi respectă recomandările Guvernului britanic.

Cum vor decurge funeraliile Prințului Philip

Sicriul ducelui de Edinburgh, acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale şi o coroană de flori, depus în Capela Privată a Castelului Windsor până în ziua înmormântării, va fi mutat de un grup de membri ai The Queen's Company (Compania Reginei), Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri. Detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică vor fi poziţionate în curtea interioară a Castelului Windsor.

Citește și: Harry şi William nu vor merge unul lângă altul la înmormântarea prințului Philip

Sicriul prinţului Philip va fi transportat apoi cu un automobil Land Rover - soţul reginei a participat la realizarea designului special al acestuia -, flancat de Pall Bearers (prieteni apropiaţi ai defunctului, n.r.), în cadrul unei mici procesiuni ceremoniale care se va deplasa de la Intrarea de Stat a Castelului Windsor până la Capela St. George, unde va avea loc slujba religioasă. Membrii familiei regale şi angajaţii ducelui de Edinburgh vor merge în spatele sicriului din curtea interioară, pe lângă Colina Capelei (Chapel Hill) şi până la Grajdurile Regale (Horseshoe Cloister).

Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, va fi întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei St. George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury. Şapca militară şi sabia de ofiţer al Marinei Regale care i-au aparţinut prinţului Philip vor fi depuse pe sicriu înainte de începerea slujbei, iar insigna sa de Alteţă Regală va fi depusă în altarul capelei. După încheierea slujbei religioase la care vor asista regina Elisabeta a II-a şi membri ai familiei regale, sicriul va fi depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

Detalii despre ceremonia funerară

Înainte de debutul ceremoniei, sicriul, însoţit de diaconul de Windsor şi de Lordul Şambelan, va fi transportat spre Intrarea de Stat de la Castelul Windsor de membri ai Primului Batalion de Grenadieri din cadrul Companiei Reginei.

Diaconul de Windsor şi Lordul Şambelan se vor deplasa apoi spre Capela St. George.

Citește și: Familia regală din Marea Britanie nu va purta uniforme militare la înmormântarea Prințului Philip, pentru a nu-l stânjeni pe Harry

Administratorul şi Guvernatorul Castelului Windsor vor fi prezenţi la Intrarea de Stat a Castelului Windsor pentru a asista la momentul în care sicriul va fi scos din castel.

În curtea interioară a Castelului Windsor vor fi poziţionate detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică. Tot în curtea interioară vor fi aliniaţi militari din Cavaleria Regală şi din Garda de Infanterie.

Procesiunea funerară va ieşi din castel prin Intrarea de Stat la ora locală 14:45.

Fanfara Gărzii de Grenadieri, al cărei colonel a fost ducele de Edinburgh timp de 42 de ani, va conduce procesiunea.

Ea va fi urmată de membri ai Statului Major şi de şefi de servicii militare, reflectând astfel relaţiile apropiate pe care prinţul Philip le-a întreţinut cu toate structurile de apărare militară.

Sicriul, transportat de un automobil Land Rover personalizat, va fi flancat de prieteni apropiaţi ai ducelui de Edinburgh din Marina Regală, regimente, divizii şi baze ale Aviaţiei Regale.

Prinţul Charles şi membri ai familiei regale vor participa la procesiune mergând pe jos, imediat în urma sicriului ducelui de Edinburgh, alături de foştii angajaţi ai acestuia.

La ora locală 14:40, sicriul va fi scos prin Intrarea de Stat şi toate persoanele din cortegiu, precum şi cele prezente în curtea interioară îi vor aduce prinţului Philip un ultim omagiu. Purtătorii sicriului vor depune coşciugul pe platforma automobilului Land Rover, apoi se vor retrage.

La ora locală 14:45, procesiunea se va îndepărta de Intrarea de Stat şi se va îndrepta spre treptele din partea de vest a Capelei St. George. Traseul cortegiului, marcat prin militari din Marina Regală, The Highlanders - Al 4-lea Batalion din Regimentul Regal al Scoţiei - şi Forţele Aeriene Regale, va fi următorul: Intrarea de Stat a Castelului Windsor, Engine Court, Chapel Hill, Parade Ground şi Horseshoe Cloister.

Focuri de armă vor fi trase de trupele de artilerie ale Cavaleriei Regale pe peluza estică a Castelului Windsor pe durata procesiunii. De asemenea, vor fi trase clopotele din Curfew Tower.

La ora locală 14:53, automobilul Land Rover va ajunge la baza treptelor din partea de vest a Capelei St. George.

Garda de Onoare şi Fanfara Regimentului de Infanterie The Rifles va interpreta imnul naţional britanic în timp ce întâmpină sicriul, care va trece apoi pe sub arcada Grajdurilor Regale, iar automobilul Land Rover se va opri în faţa treptelor din partea vestică a Capelei St. George.

Sub arcada Grajdurilor Regale se vor afla consilieri pe probleme de apărare din Commonwealth, veniţi din Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Trinidad şi Tobago.

Pe treptele vestice ale Capelei St. George vor fi aliniaţi soldaţi dintr-un detaşament al Cavaleriei Regale.

Un grup de şase militari din Marina Regală va fi poziţionat în partea sudică a treptelor Capelei St. George. Ei vor interpreta la fluier cântecul funerar "Still" imediat după ce automobilul Land Rover se va opri la baza treptelor din partea vestică a capelei.

Purtătorii vor ridica sicriul şi îl vor depune pentru câteva minute pe acele trepte cu ocazia celei de-a doua opriri a cortegiului. În acel moment, militarii din Marina Regală vor interpreta la fluier cântecul funerar "Side". Momentul va fi urmat de un minut de reculegere naţională, de la ora locală 15:00.

În partea superioară a treptelor, diaconul de Windsor şi arhiepiscopul de Canterbury vor întâmpina sicriul.

Persoanele care au participat la procesiune nu vor intra în Capela St. George, cu excepţia membrilor familiei regale şi a secretarului privat al Alteţei Sale Prinţul Philip.

În momentul în care uşile capelei se vor închide, militarii din Marina Regală vor interpreta la fluier cântecul "Carry On".

Automobilul Land Rover, amiralii, consilierii pe probleme de apărare, gărzile de corp, cavalerii militari de la Castelul Windsor, alături de militarii din detaşamentele reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică se vor retrage în tăcere în timp ce în interiorul capelei va avea loc slujba religioasă.

Slujba religioasă va începe imediat după pătrunderea în capelă a sicriului, care va fi depus pe un catafalc.

Însemnele oficiale ale ducelui de Edinburgh - medalii şi decoraţii conferite Alteţei Sale Regale de Marea Britanie şi ţările din Commonwealth -, alături de bastonul său de mareşal, decoraţia sa în formă de aripi ce i-a fost acordată de Forţele Aeriene Regale, precum şi însemne oficiale ale Danemarcei şi Greciei, vor fi depuse pe perne aşezate în altarul Capelei St. George.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”