Galerie Foto Rusia insistă că Marea Britanie este în spatele exploziilor de la Nord Stream şi ameninţă cu măsuri

Data actualizării: Data publicării:
View taken from a Danish F-16 interceptor of the Nord Stream 2 gas leak just south of Dueodde, Denmark
Potrivit organizaţiilor de protecţiei a mediului, Nord Stream 1 şi 2 conţineau circa 350.000 de tone de gaz natural - metan înainte de scurgeri. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a acuzat din nou marţi Marea Britanie că este la originea exploziilor care au afectat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, acestea fiind construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, relatează AFP şi Reuters.

"Serviciile noastre de informaţii dispun de probe care sugerează că atacul a fost condus şi coordonat de specialişti militari britanici", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Imagini cu avariile la gazoductele Nord Stream. Foto: Twitter
Imagini cu avariile la gazoductele Nord Stream. Foto: Twitter

Kremlinul a mai precizat că ia în considerare "noi măsuri" în acest caz, scrie Agerpres.

De asemenea, Kremlinul a transmis că nu a fost luată încă o decizie cu privire la reperarea celor două gazoducte deţinute de Rusia.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a spus că membri ai marinei britanice au aruncat în aer gazoductele Nord Stream, acuzaţie despre care Londra a spus că este falsă şi că urmăreşte să distragă atenţia de la eşecurile armatei ruse în Ucraina.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei