Cine sunt rușii care au beneficiat cel mai mult de pe urma războiului lui Putin din Ucraina (Business Insider)

Data publicării:
vladimir-putin-3
Familiile din regiunile în care recrutarea militară a fost mai mare au depus sume mai mari de bani la bancă de când a început războiul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Războiul purtat de Rusia în Ucraina i-a făcut pe unii ruși mai înstăriți, ceea ce va complica orice negocieri pentru încheierea conflictului. Creșterea economică de 3,6% înregistrată anul trecut este alimentată în special de activitățile militare ale Rusiei, iar unele dintre cele mai sărace regiuni beneficiază de pe urma acestei redistribuiri a resurselor țării, potrivit Business Insider.

Producția în industriile asociate cu războiul a crescut cu 60% din toamna anului 2022 și până în primăvara anului 2024, potrivit cercetătorilor de la Centrul pentru Cercetarea Politicii Economice (CEPR) de la Londra.

„Economia Rusiei devine tot mai militarizată”, au scris cercetătorii în luna mai. „Unele sectoare și regiuni au avut de câștigat de pe urma noii economii de război a Rusiei.”

„Războiul le-a oferit multor oameni o mobilitate socială ascendentă care nu era disponibilă în deceniile trecute ale reintegrării Rusiei în economia globală”, au mai scris cercetătorii CEPR, referindu-se la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Familiile din regiunile în care recrutarea militară a fost mai mare au depus sume mai mari de bani la bancă de când a început războiul din Ucraina, potrivit unui raport al Băncii Finlandei din ianuarie.

Studiul arată că valoarea depozitelor bancare a crescut cu 30% din august 2022 până în august 2023 în regiunile sărace unde au fost mai mulți bărbați care s-au alăturat armatei - au depășit chiar și cu 20% ritmul de creștere economică a altor regiuni.

Un economist a spus marți pentru Radio Europa Liberă că veniturile înregistrate de pătura săracă a Rusiei ar putea pune în dificultate Kremlinul, dacă va încerca să reducă operațiunile militare din Ucraina, întrucât asta ar însemna și o scădere a producției militare.

Soldații din regiunile sărace care se află acum pe linia frontului s-ar putea să se chinuie să se adapteze la noile condiții de acasă, unde vor avea mai puține oportunități de a-și câștiga existența, potrivit lui Andrei Iakolev de la Centrul Davis pentru Studii Rusești și Eurasiatice de la Universitatea Harvard.

Veniturile mai mari, însă, prezintă și riscuri mai mari. Jumătate de milion de soldați ruși au murit sau au fost răniți în războiul din Ucraina, potrivit estimărilor Ministerului britanic al Apărării publicate în luna mai.

Numărul mare de victime, dar și valul mare de emigranți care au părăsit Rusia, contribuie la lipsa de personal cu care se confruntă Moscova și care a forțat armata rusă să plătească salarii mai mari chiar și decât cele din industria foarte profitabilă a petrolului și gazelor.

Armata rusă le oferă soldaților cu contract un bonus la semnare de 195.000 de ruble (2.200 de dolari), în timp ce salariile lunare încep de la 210.000 de ruble.

În comparație, Bloomberg a calculat că persoanele angajate în sectorul foarte bine plătit al exploatării petrolului și gazelor din Rusia au câștigat în jur de 125.200 de ruble (1.400 de dolari) pe lună în primele două luni ale anului.

Raportul economic al Rusiei arată că țara este copleșită de noile provocări aduse de război și de impactul războiului asupra economiei.

Cu toate că guvernatoarea băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, și echipa ei au reușit să stabilizeze economia, au început să apară și fisuri.

Directorul general al Sberbank, Herman Gref, a spus luna aceasta că economia țării este „puternic supraîncălzită”. Însăși Nabiullina a avertizat în decembrie că economia țării riscă să se supraîncălzească.

Igor Secin, directorul executiv al Rosneft, gigantul rus din industria petrolieră, s-a plâns săptămâna trecută că ratele mari ale dobânzilor - introduse pentru a tempera inflația - fac dificile investițiile.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
O creatură misterioasă, cu fața albastră și opt ochi, a apărut în grădina unei femei: ”Nu mi-aș fi imaginat...
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...