În Crimeea s-a instalat calmul - chiar dacă doar aparent - la trei ani de la anexarea de către Rusia. Oficial, regiunea strategică din nordul Mării Negre a fost integrată pe deplin în federaţia rusă. Un motiv în plus de bucurie pentru comunitatea rusofonă. Însă pentru celelalte etnii din peninsulă, cum este cazul tătarilor, nu prea sunt motive de bucurie.
Olga Koziko, pensionară: „Mulţumim Rusiei, îi mulţumim lui Dumnezeu, îi mulţumim lui Putin. Soldaţii ruşi ne-au protejat, în primul rând. În al doilea rând, şi asta doream de mult, să aparţinem de Rusia, asta am dorit în ultimii 22-23 de ani. Credem în Putin aşa cum credem în Dumnezeu”.
Pentru mulţi dintre rusofoni, cea mai numeroasă comunitate din Crimeea, preşedintele Vladimir Putin este şi acum garanţia viitorului în regiune. Pentru aceşti oameni, lunile de tensiuni şi confruntări din 2014 sunt un motiv de mândrie.
Aceleaşi momente tensionate, care au dus la ocuparea Parlamentului local şi a altor instituţii strategice, sunt văzute altfel de ucraineni şi de tătari, chiar dacă la nivel oficial, situaţia e calmă.
Svitlana Gavrilenko, artistă: „După trei ani (de la anexare - n.r.), lucrurile s-au liniştit. Toţi cei care înclinau spre o tabără, pro-Putin, pro-Rusia, pro-Ucraina, toţi s-au calmat. Nu mai vorbim despre asta”.
Greu de spus în ce măsură tăcerea este asumată sau impusă. Cert este că ea continuă să acopere multe drame personale, al căror deznodământ e imposibil de anticipat acum.
Un bărbat îşi caută cu disperare fiul. Activist al minorităţii tătare, acesta a dispărut în condiţii suspecte în urmă cu aproape un an.
Umer Ibragimov, membru al minorităţii tătare: „Nici nu mai ştiu încotro să mă îndrept. Am epuizat toate căile de acţiune în cadrul legii, aşa cum le place lor să spună, de la cel mai jos nivel, până la cele mai înalte autorităţi. Peste tot, tăcere. Tăcere, oriunde te îndrepţi. Cerşim pentru orice posibilitate de a primi ajutor”.
