Rușii sunt îndrumați pe site-urile oficiale să obțină cetățenia română la prețul de 3000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
captura de pe prima pagina a site-ului agentiei de presa ruse tass pe care apar reclame la pasapoarte romanesti
Pe site-ul agenției de presă Tass sunt reclame pentru pașapoarte românești

Pe site-ul agenției de presă Tass rușii sunt îndrumați să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de cetățeni ai UE, în contextul în care, din cauza sancțiunilor economice impuse de țările occidentale, mulți ruși s-au văzut în imposibilitatea de a-și păstra locurile de muncă la corporațiile din Vest și au părăsit Federația Rusă. 

Cetățeniile scoase la vânzare sunt cea română, care costă 3000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărată cu 4000 de euro și poloneză, la prețul de 2000 de euro. 

Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică potențialilor doritori, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană. 

Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care îl primește cel care își dorește „achiziționarea” cetățeniei. 

 Cei interesați să devină cetățeni ai Bulgariei vor primi pașaport și carte de identitate bulgărești, după 12-15 luni, cât durează procesul, conform  informațiilor oferite de companiile care își fac publicitate pe site-ul agenției Tass. 

Una dintre metodele de primire a cetățeniei bulgărești este dovedirea existenței unor strămoși pe teritoriul Bulgariei, de întocmirea documentelor și căutarea actelor în arhive ocupându-se agenții firmelor respective. 

Cetățenia română poate fi obținută de către cei care au domiciliul legal în România de cel puțin 8 ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, de către cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive, conform legislației române în vigoare. Totuși, pe site-urile care „comercializează” cetățenii UE, nu este specificat pachetul de acte necesar și nici maniera în care este obținută cetățenia. Agențiile respective spun că după încheierea contractului, de întocmirea dosarului și întregul proces se vor ocupa „juriștii companiilor”.  

De asemenea, dacă se poate demonstra că există grade de rudenie apropiată cu persoane care dețin sau au deținut cetățenia română, se poate depune cerere pentru „redobândirea cetățeniei”. 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...