SUA accelerează producția de piese pentru Patriot și THAAD: contract de 3 miliarde de dolari cu două mari companii de armament

Data publicării:
Sisteme de apărare antiaeriană Patriot.
Sisteme de apărare antiaeriană Patriot. Foto: Shutterstock

SUA au semnat un acord de peste 3 miliarde de dolari cu Lockheed Martin şi Northrop Grumman pentru a creşte producţia de piese pentru rachetele interceptoare Patriot şi THAAD, în contextul în care conflictele din Iran şi Ucraina pun presiune pe stocuri, relatează Reuters.

Acordul, anunţat luni de Pentagon şi Northrop, urmează după anunţul de săptămâna trecută a unui contract cu Lockheed în valoare de până la 58,6 miliarde de dolari pentru a produce rachete interceptoare Patriot.

SUA au furnizat mari cantităţi de arme aliaţilor, utilizând ele însele aceste muniţii în conflictul cu Iranul şi provocând preocupări privind stocurile de arme de precizie ghidate şi de apărare aeriană.

Pentagonul a anunţat luni că acordul cadru va permite ca producţia de interceptoare Patriot să se tripleze, iar cea de sisteme THAAD să se cvadrupleze.

Centrul pentru studii strategice şi internaţionale, un think-tank cu sediul la Washington, a estimat recent că armata SUA are mai puţin de 1.000 de interceptoare Patriot şi mai puţin de 250 de interceptoare THAAD, două sisteme de apărare aeriană cheie. Ambele au fost utilizate masiv în Orientul Mijlociu.

Negociatorii Pentagonului au făcut presiuni asupra contractorilor pentru a se mişca mai repede cu acordurile provizorii încheiate mai devreme în acest an pentru a creşte producţia de rachete. Ucraina are un deficit cronic de rachete Patriot, care rămâne singura armă din arsenalul său care este capabilă să doboare rachete balistice ruseşti.

Pentagonul a precizat că acordul va asigura o doua sursă de motoare PAC-3, microrachete cu combustibil solid montate în partea frontală a interceptorului antirachetă şi utilizate pentru manevrele de precizie, şi va creşte producţia de dispozitive de siguranţă pentru aprindere.

SUA au încheiat un acord similar cu compania mamă a Raytheon, RTX, pentru a creşte producţia de rachete de croazieră Tomahawk de la rata actuală de circa 60 pe an, la 1.000 de unităţi pe an în cele din urmă.

Citește și:

Trump spune că nu s-a hotărât dacă va permite Ucrainei să construiască rachete Patriot: „Trebuie să fim atenţi cui acordăm licența”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”