Ce s-a întâmplat cu angajata FBI care s-a căsătorit cu teroristul pe care trebuia să îl investigheze

Data publicării:
fbi-syria-daniela-greene-masked-super-FOTO CNN
Foto: CNN

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare a Senatului american, Charles Grassley, le-a cerut miercuri oficialilor FBI să explice cum o fostă angajată, traducătoarea Daniela Greene, cu acces la informaţii strict secrete, a reuşit să fugă în Siria şi să se mărite cu un cunoscut terorist al Statului Islamic pe care trebuia să îl ancheteze, relatează CNN, citat de News.ro.

fbi-syria-daniela-greene-masked-super-FOTO CNN
Foto: CNN

Grassley a trimis o scrisoare FBI şi Departamentului de Justiţiei pentru a cere clarificări în legătură cu această posibilă problemă privind securitatea naţională.

Grassley a fost unul dintre cei vehemenţi critici ai FBI în ultimii ani, acuzând serviciul de abuz de putere şi de probleme legate de disciplină. Senatorul cere o protecţie mai mare pentru angajaţii care divulge abuzuri.

„Când şi cum a aflat FBI că Greene şi Cuspert au o relaţie romantică?”, a întrebat senatorul. „Vă rog să explicaţi cum s-a dezvoltat această relaţie fără să ştie FBI”, a adăugat el.

De asemenea, oficialul a cerut detalii despre procedurile FBI de monitorizare a deplasărilor angajaţilor, dar şi ce măsuri au fost luate pentru ca „un astfel de incident să nu aibă loc din nou în viitor”.

Greene lucra pentru filiala din Detroit a Biroului Federal de Investigaţii şi în ianuarie 2014 a primit sarcina de a-l investiga pe Denis Cuspert, fost rapper german devenit agent de recrutare pentru ISIS. Şase luni mai târziu, agenta fluentă în germană a călătorit în Siria pentru a se mărita cu jihadistul.

Greene le-a spus superiorilor ierarhici că pleacă pentru a-şi vizita părinţii în Germania, deşi ea este originară din Cehoslovacia. Agenta FBI a călătorit în schimb în Turcia şi a traversat cu ajutorul unor jihadişti graniţa spre Siria.

Ea i-a spus islamistului că este anchetat de FBI, arată documente federale.

Deşi Greene era căsătorită în acel moment cu un militar american, aceasta s-a măritat în iunie 2014 şi cu Denis Cuspert, cunoscut sub numele de scenă Deso Dogg sau numele jihadist Abu Talha al-Almani.

Traducătoarea a avut imediat dubii cu privire la noul ei soţ.

”Chiar am făcut o grămadă de mizerii de data asta. Am plecat şi nu mă pot întoarce înapoi. Sunt într-un mediu extrem de dificil şi nu ştiu cât timp voi rezista aici, dar nu contează, este puţin cam târziu”, a scris agenta unui prieten din Statele Unite.

După doar o lună în Siria, aceasta a fugit din nou şi s-a întors în SUA şi a început să coopereze cu autorităţile federale. Ea a fost condamnată la doi ani de închisoare şi a fost eliberată în vara anului 2016.

Detaliile cooperării sale rămân învăluite în mister, la ordinul instanţei. Daniela Greene a fost eliberată în vară şi lucrează în prezent ca hostess la un hotel din Statele Unite.

Procurorii i-au catalogat acţiunile drept oribile şi au susţinut că merită o pedeapsă severă, dar aceasta a obţinut o înţelegere în schimbul unei colaborări totale cu FBI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...