Culisele împăcării dintre Trump și Musk. Președintele SUA le-a spus apropiaților săi că probabil „Elon era drogat” când l-a criticat

Data publicării:
President Trump Makes First Middle East Trip Of His Second Term
Miliardarul Elon Musk și președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Înainte ca miliardarul american Elon Musk să recunoască public, pe rețeaua sa socială X, că „regretă” cearta avută cu președintele SUA, Donald Trump, cei doi au avut în prealabil o discuție telefonică, au declarat surse politice pentru publicația Axios. Primele eforturi de reconciliere au fost făcute de Musk încă din a doua zi după conflictul cu Trump, când i-a sunat pe vicepreședintele SUA, J.D. Vance și pe șefa administrației Casei Albe, Susie Wiles.

Inițial, Musk a sunat-o pe șefa administrației Casei Albe, Susie Wiles, care ulterior l-a adăugat și pe Vance în conversație.

Publicația Axios notează că vicepreședintele Vance este un apropiat aliat al lui Musk la Casa Albă: Elon Musk a fost cel care i-a sugerat lui Donald Trump să-l nominalizeze pe Vance în această funcție, în campania prezidențială din 2024.

Practic, Vance a fost prins la mijloc, între Trump și Musk în momentul în care a izbucnit cearta violentă dintre cei doi miliardari.

Surse politice apropiate de Trump au declarat că președintele SUA a fost mai degrabă „rănit” decât furios în ceea ce el a considerat o „trădare” din partea lui Musk.

„Trump nu bea și nu se drogează. Astea sunt chestii de caracter foarte importante pentru el”

„Un mesaj public de genul «Îmi pare» rău va conta mult, dar relația (dintre cei doi) nu va mai fi aceeași”, a declarat o persoană din anturajul președintelui Trump, după ce Musk a postat pe X mesajul în care regretă cele spuse la adresa lui Trump.

Trump le-a spus apropiaților săi, că, în opinia sa, „Elon era drogat”, cu referire la un articol New York Times pe această temă.

 Citește și: Trump vrea să scape de mașina Tesla pe care și-a cumpărat-o de la Musk, „omul care și-a pierdut mințile”

„Așa stau lucrurile, când vine vorba de Trump: el nu bea și nu se droghează. A fi cumpătat și să nu ajungi să-ți pierzi mințile ca să strici totul în jur sunt chestii de caracter foarte importante pentru el”, a spus un apropiat al președintelui american pentru Axios.

Ulterior, când a fost întrebat despre posibilele probleme pe care Elon Musk le-ar avea cu drogurile, Trump a răspuns că speră ca respectivele știri să nu fie reale și i-a urat toate cele bune lui Musk.

Discuția telefonică dintre Trump și Musk ar putea fi un prim pas spre o reconciliere dintre cei doi - practic, cel mai bogat om de pe planetă și președintele SUA - în condițiile în care amândoi realizează că ar avea reciproc de câștigat dacă s-ar afla în relații bune.

Astfel, compania SpaceX, deținută de Musk, beneficiază de contracte guvernamentale de miliarde de dolari. În același timp, Musk a donat cei mai mulți bani pentru campania prezidențială a lui Donald Trump, iar banii săi ar putea, de asemenea, influența mulți congresmeni republicani să voteze împotriva proiectelor de lege inițiate de președinte.

Citește și: Trump îl amenință pe Musk cu „consecințe serioase” dacă finanțează democrații. Ce spune întrebat dacă prietenia dintre ei s-a terminat

Președintele american a spus că Musk e un „om care și-a pierdut mințile”, susținând că „nu este foarte” interesat de reconciliere și că „bietul om are o problemă”. Musk, la rândul său, a spus că Trump nu ar fi câștigat alegerile fără ajutorul său și a susținut, de asemenea, că dosarele despre pedofilul Jeffrey Epstein sunt ținute la secret deoarece îl menționează pe președinte. Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că relaţia sa cu Elon Musk, miliardarul şi fostul său susţinător, s-a încheiat şi a avertizat că vor exista „consecinţe serioase” dacă Musk va finanţa candidaţii democraţi în alegerile viitoare, care ar putea vota împotriva planului său fiscal şi de cheltuieli.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au dispărut motorina și benzina premium din benzinării. Explicațiile Ministerului Energiei
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
Transportatorii reclamă prețuri speculative la carburanți: FORT cere intervenția urgentă a Guvernului și a...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”