Donald Trump a anunțat că va interzice aplicația TikTok pe teritoriul SUA

Data actualizării: Data publicării:
o fata tine in mana un telefon pe care ruleaza aplicatia tiktok
Aplicația TikTok este deținută de compania chineză ByteDance. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri seară că va interzice aplicația TikTok în Statele Unite, relatează CNN.

„În ceea ce priveşte TikTok, îi interzicem în Statele Unite”, a declarat Donald Trump, în timp ce se afla la bordul avionului Air Force One.

„Ei bine, am această autoritate”, a completat președintele american.

CNN precizează că personalul din Administrația Trump care se ocupă de acest subiect se aștepta ca președintele să semneze un ordin care să forțeze ByteDance, compania care deține platforma, să vândă operațiunile TikTok către SUA.

Mișcarea ar duce la rezolvarea chestiunilor de siguranță națională în legătură cu aplicația. ByteDance a început deja să facă unele schimbări și consideră să vândă pachetul de acțiuni majoritare. Însă, Donald Trump a respins ideea unei tranzacții.

Potrivit The New York Times, Microsoft considera să cumpere acțiunile, dar gigantul american a refuzat să facă declarații pe acest subiect, relatează CNN Business.

Criticii aplicației spun că TikTok colectează informațiile utilizatorilor din SUA, care ajung la guvernul comunist de la Beijing. Platforma a spus că serverele sale sunt în afara Chinei și că, oricum, ar refuza orice cerere de informații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...