Regizorul american Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în casa lor din Los Angeles: ambii au fost înjunghiați

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1059374233
Rob Reiner și soția sa, Michele. Foto: Profimedia

Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele, au fost găsiți morți în casa lor din Los Angeles, potrivit NBC News și TMZ, care precizează că cei doi aveau răni provocate de cuțit. Potrivit People, care citează surse exclusive, cei doi ar fi fost uciși de fiul lor, Nick.

ACTUALIZARE 08:25 Mai multe surse au declarat pentru People că ucigașul este fiul cuplului, Nick Reiner. Poliția nu a confirmat însă informația. Bărbatul a vorbit anterior despre lunga sa luptă cu dependența de droguri și perioadele în care a fost fără adăpost.

profimedia-1059372369
Nick Reiner Foto: Profimedia

Într-un interviu acordat revistei People în 2016, Nick Riener a vorbit despre lupta sa de mai mulți ani cu dependența de droguri, care a început în adolescență și l-a dus în cele din urmă să trăiască pe străzi. El a spus că a intrat și a ieșit din centre de reabilitare începând de la vârsta de 15 ani, dar pe măsură ce dependența lui s-a agravat, s-a îndepărtat tot mai mult de casă și a petrecut perioade semnificative fără adăpost în mai multe state.

Nick a declarat că perioada haotică a dependenței — inclusiv nopțile și uneori săptămânile petrecute dormind în aer liber — a devenit ulterior baza filmului semi-autobiografic „Being Charlie”, la care a colaborat ca scenarist.

„Acum sunt acasă de foarte mult timp și m-am acomodat din nou cu viața din Los Angeles și cu familia mea”, a declarat Nick pentru revista People la acea vreme.

Știrea inițială. Paramedicii au fost chemaţi la casa din Brentwood, în partea de vest a Los Angelesului, duminică, în jurul orei locale 15:30, iar câteva minute mai târziu au fost trimişi şi poliţişti. Un bărbat şi o femeie, în vârstă de 78 şi 68 de ani, au fost găsiţi morţi în interior, potrivit NBC Los Angeles. Site-ul specializat în știri despre vedete TMZ a transmis că este este vorba despre Rob Reiner și soția sa.

La faţa locului a fost observată în scurt timp o prezenţă masivă a forţelor de ordine, iar divizia de omucideri şi jafuri a poliţiei din Los Angeles investighează cazul. Potrivit CNN, un membru al familiei lui Reiner s-a dus duminică la casa acestuia şi a descoperit cele două persoane decedate, notează News.ro.

Rob Reiner a fost fiul lui Carl Reiner, un celebru comediant american. Rob Reiner, în vârstă de 78 de ani, a fost un actor şi un regizor celebru, cunoscut pentru filmele sale „The Princess Bride” (File de poveste), „When Harry Met Sally” (Când Harry a cunoscut-o pe Sally) şi „A Few Good Men” (Oameni de onoare), care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film. Reiner a jucat în filmele „Sleepless In Seattle” (Nopţi albe în Seattle) şi „The Wolf Of Wall Street” (Lupul de pe Wall Street).

Reiner era căsătorit cu producătoarea Michele Singer Reiner, în vârstă de 68 de ani, şi au avut  împreună trei copii. El a adoptat, de asemenea, un copil din prima căsătorie cu fosta soţie Penny Marshall.

Rob Reiner şi-a început cariera în show business ca scenarist de comedie în anii 1960, lucrând ca partener de scenariu al lui Steve Martin la „Smothers Brothers Comedy Hour” în 1968 şi 1969.

În timp ce regiza „When Harry Met Sally”, Rob a cunoscut-o pe Michele, iar cei doi s-au căsătorit în 1989. Relaţia lor l-a convins pe Rob să schimbe finalul comediei romantice, astfel încât personajele interpretate de Billy Crystal şi Meg Ryan să rămână împreună.

Anul acesta, Reiner a apărut în patru episoade din serialul TV Hulu „The Bear” şi în „Spinal Tap II: The End Continues”, pe care l-a şi regizat.

 

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani