SUA ar rămâne fără muniție în doar câteva săptămâni de război împotriva Chinei. „Nu putem aștepta următorul Pearl Harbor”

Data actualizării: Data publicării:
rachetă lansată de pe o navă americană în timpul exercițiilor militare
Unele tipuri de muniție, precum rachetele anti-navă, s-ar epuiza în doar câteva zile de război. Foto: U.S. Navy

Un nou raport întocmit de o comisie desemnată de Congresul american avertizează că armata Statelor Unite ar rămâne fără muniție în „trei-patru săptămâni” într-un război cu China, potrivit Business Insider. În raportul de 114 pagini se mai arată și că SUA sunt nepregătite pentru un conflict susținut împotriva Chinei sau Rusiei și cu atât mai puțin pentru un război cu ambele țări în același timp.

Armata americană suferă în special la capitolul rezervelor de muniție, potrivit comisiei, care a citat un raport din 2022 în care analiști ai Centrului pentru Securitatea Națională a Americii au spus că SUA nu au destule arme ca să oprească și să înfrângă o inițială invazie declanșată de o putere precum China.

Comisia a precizat că lipsa de muniție persistă în ciuda faptului că SUA au intensificat producția de armament pentru aprovizionarea Ucrainei în războiul contra Rusiei.

„În consecință, jocuri de război publice neclasificate indică faptul că, într-un conflict cu China, Statele Unite ar epuiza în mare parte stocurile de muniții în doar trei sau patru săptămâni”, se menționa în raport.

marina-militară-sua-2
Raportul precizează că SUA au nevoie de o strategie prin care să fie pregătite să lupte împotriva mai multor mari puteri în același timp. Foto: U.S. Navy

Unele tipuri de muniție, precum rachetele anti-navă, s-ar epuiza în doar câteva zile, a avertizat comisia, care a spus că și rezervele de muniție ale aliaților Statelor Unite sunt îngrijorătoare.

„La apogeul luptelor din Donbas, Rusia folosea mai multă muniție în două zile decât tot ce are în stoc armata britanică”, se preciza într-un alt raport citat de comisia din Congresul american.

Producția în domeniul apărării nu se ridică la nivelul adecvat, iar industria în mare nu are nici capacitatea de a satisface nevoile naționale pe timp de pace.

De la lupte cu puteri regionale la războaie cu mai multe mari puteri în același timp

Comisia a propus mai multe schimbări majore în planurile de apărare ale SUA. Primul cere implementarea unei strategii cu „toate elementele puterii naționale”, care ar incorpora sectorul privat și cel civil.

Acest lucru ar copia strategia Chinei de până acum care se bazează pe companiile civile și conglomeratele conduse de stat pentru a lucra împreună cu armata în pregătire pentru vremuri de război.

armata-sua-lansare-rachetă
Lipsa de muniție persistă în ciuda faptului că SUA au intensificat producția de armament pentru a putea aproviziona Ucraina în războiul contra Rusiei. Foto: U.S. Army

O altă propunere este „Constructul forțelor pentru multiple teatre de operațiuni”, de care ar fi nevoie pentru a putea desfășura conflicte de mare amploare împotriva mai multor mari puteri în același timp.

Strategia este un pas în plus față de ideea mai tradițională care prevede ca SUA să fie pregătită să lupte împotriva a două puteri regionale în același timp, precum Iran și Coreea de Nord.

Raportul a precizat și că publicul american este „în mare parte inconștient” de pericolul la care SUA și aliații lor sunt expușii – americanii nu înțeleg cum un război major le-ar afecta toate aspectele vieții lor, de la aprovizionarea cu apă și energie, până la accesul la internet.

„Este nevoie de o 'chemare la arme' bipartidă pentru ca Statele Unite să poată face schimbări majore și investițiile semnificative acum, în loc să aștepte următorul Pearl Harbor sau 11 septembrie”, se menționează în raport.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...