Brexit. Negociatorul UE confirmă „divergenţe semnificative” cu Londra

Data actualizării: Data publicării:
Negociatorul-șef pentru Brexit din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, poartă o mască de protecție anti-Covid imprimată cu steagul UE.
Negociatorul-șef pentru Brexit din partea Uniunii Europene. Foto: Getty Images

Condiţiile unui acord post-Brexit între UE şi Regatul Unit „nu sunt întrunite” din cauza unor „divergenţe semnificative”, în pofida unei săptămâni de discuţii intense la Londra, a anunţat vineri seară pe Twitter negociatorul european Michel Barnier, informează AFP, citată de Agerpres.

Negociatorii au convenit să facă „o pauză” în discuţii.

Premierul britanic, Boris Johnson, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor face sâmbătă după-amiază „un bilanţ” al discuţiilor, a adăugat el.

Trei puncte blochează încă încheierea unui acord: accesul pescarilor europeni în apele britanice, garanţiile cerute de Londra în materie de concurenţă şi modul de rezolvare a diferendelor în viitorul acord.

Fără un acord care să le guverneze relaţia de la 1 ianuarie, Regatul Unit şi UE vor intra în schimburi comerciale supuse regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), sinonime cu drepturi vamale sau cote, ceea ce alimentează riscul unui nou şoc economic suprapus celui al pandemiei.

La sfârșitul săptămânii trecute, negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, şi cel al Regatului Unit, David Frost, au reluat discuţiile în persoană, la Londra, în încercarea de a depăşi „divergenţele fundamentale” şi de a ajunge la un acord post-Brexit ce ar permite evitarea unei situaţii dureroase în care nu ar exista nicio înţelegere până la 31 decembrie.

Joi, editorul politic al postului Sky News a scris, citând informații pe surse, că negocierile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană au făcut pași înapoi, iar aşteptările ca negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier, să revină la Londra la acest sfârşit de săptămână pentru a încheia un acord s-ar putea să nu devină realitate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
O creatură misterioasă, cu fața albastră și opt ochi, a apărut în grădina unei femei: ”Nu mi-aș fi imaginat...
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...