Întreaga Italie intră în carantină, din cauza coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
italia masuri carantina coronavirus
Foto: Avalon / Profimedia

Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.

Sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani. Aproape toate activităţile publice au fost interzise, în timp ce conducerea a zeci de penitenciare se confruntă cu revolte.

Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință.

Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”.


CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CORONAVIRUS

CARE SUNT SIMPTOMELE: Diferența între gripă, răceală şi coronavirus

CARE ESTE SITUAȚIA ÎN ROMÂNIA: Informații oficiale

MIJLOACE DE PROTECȚIE: Cum ne spălăm corect pe mâini

ÎN CE STADIU ESTE DEZVOLTAREA UNUI VACCIN: Progresul înregistrat


El a făcut un apel la italieni, cerându-le să stea acasă.

Competițiile sportive au fost deja anulate. Vor fi interzise nunțile, înmormântările și orice manifestări cu multe persoane. 

Anunțul vine în condițiile în care Italia a raportat aproape 1,800 de cazuri și 97 de morți în doar 24 de ore. 

Numărul total deceselor a depășit 460, iar cel al îmbolnăvirilor, 9.100, de la izbucnirea epidemiei în Italia.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani