Statele UE și eurodeputații negociază limitarea fluxului de cereale ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
grafica cu grau si steagurile ucrainei si ue

Statele Uniunii Europene şi Parlamentul European deschid marţi seară negocieri pentru a prelungi excepţiile vamale acordate Ucrainei şi ar putea decide restrângerea importurilor de cereale ucrainene, transmite AFP.

În perspectiva discuţiilor, ambasadorii Celor 27 au acceptat luni să aibă în vedere o limitare a importurilor de cereale ucrainene în timpul analizării exceptării de la plata taxelor vamale pentru ţara aflată în război, au indicat surse diplomatice europene.

Potrivit acestora, o parte a ţărilor membre au încă rezerve, notează AFP, citată de Agerpres.

De partea sa, Franţa „a susţinut anumite propuneri poloneze” pentru a limita fluxul de cereale şi statele s-au pus de acord ”pentru a introduce «frâne de urgenţă»”, a dat asigurări o sursă franceză.

Fermierii europeni acuză un aflux de cereale, ouă şi carne de pasăre dinspre Ucraina, ceea ce duce la o prăbuşire a preţurilor în special în ţările vecine şi întreţine o concurenţă „neloială”, întrucât produsele ucrainene nu respectă anumite norme comunitare. Acest dosar alimentează nervozitatea din sectorul agricol din UE, în special în Polonia.

Pentru a consolida „măsurile de salvgardare”, Comisia Europeană a propus plafonarea importurilor în cazul a trei produse „sensibile” - carne de pasăre, ouă şi zahăr - la volumele medii din 2022 şi 2023, niveluri peste care taxele vamale ar urma să fie reintroduse.

Propunerea executivului UE fusese iniţial validată ca atare de statele membre în 21 februarie, dar Parlamentul European a votat masiv joia trecută în favoarea solicitării ca plafonarea să se extindă la cereale (grâu, orz, ovăz, porumb) şi la miere.

Eurodeputaţii vor printre altele ca perioada de referinţă să fie calculată pe baza mediei a trei ani (2021-2023), iar organizaţiile fermierilor critică faptul că plafonarea propusă de Bruxelles corespunde volumelor ridicate din ultimii doi ani, aflate la originea crizei.

Consiliul UE şi eurodeputaţii ar urma să ajungă la un compromis înainte de expirarea, la începutul lui iunie, a excepţiilor vamale aflate în vigoare.

„Trebuie găsit un echilibru corect între menţinerea sprijinului ferm pentru economia ucraineană şi adoptarea de «măsuri de salvgardare» pentru anumite produse ce merită o protecţie crescută potrivit datelor de pe piaţă”, a declarat marţi Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Iluzia optică pentru cei cu un IQ mare. Poţi vedea elefantul în 4 secunde
Digi FM
Ce avere avea Rodica Stănoiu. Fosta ministră a Justiției încasa două pensii și deținea mai multe proprietăți
Pro FM
Loredana Groza, moment emoționant la concert. A cântat alături de fiica ei, Elena: „S-a trezit cu mine pe...
Film Now
Sydney Sweeney, apariție à la Marilyn Monroe, într-o rochie albă cu decolteu "periculos". Ruj roșu, siluetă...
Adevarul
O nouă tulpină de gripă pune presiune asupra asistenței medicale în întreaga Europă. Și în România cresc...
Newsweek
Ministrul muncii anunță schimbări la pensiile militare. „Decizia, luată alături de Bolojan”. Când se întâmplă?
Digi FM
Tulburător. Cu doar trei luni înainte de a fi ucis, Rob Reiner spunea că fiul lui nu mai consumase droguri de...
Digi World
Cauza morții lui Ludovic al XIV-lea, dezvăluită după 310 ani. ADN-ul din inima mumificată schimbă complet...
Digi Animal World
Panică într-un magazin de Crăciun. Un cerb a făcut ravagii printre rafturi și a rămas blocat într-un scaun...
Film Now
Și-a refăcut viața la 69 de ani. Kim Cattrall și soțul ei mult mai tânăr, lună de miere în Maldive. Actrița...
UTV
Antonia rupe tăcerea după un coșmar medical. O procedură de mărire a feselor făcută acum opt ani a dus la...