Vreme extremă în Europa de Sud-Est. Țările din Balcani se confruntă cu temperaturi istorice

Data publicării:
profimedia-0899277239
În Serbia, fermierii fac eforturi să-și adapte animalele din gospodărie. Foto: Profimedia

Confruntaţi cu un val de caniculă chiar la începutul verii, locuitorii Peninsulei Balcanice caută în această săptămână locuri unde să se răcorească - lacuri şi munţi - în timp ce autorităţile medicale i-au sfătuit să stea la umbră şi să bea multe lichide pentru a evita deshidratarea.

Meteorologii din Serbia au anunţat, joi, că ziua precedentă, 25 iunie, a fost cea mai caldă din ţara balcanică de când au început măsurătorile, în secolul al XIX-lea, prognozând temperaturi şi mai ridicate în zilele următoare, relatează Reuters, citată de News.ro.

Autorităţile sârbe au sfătuit oamenii să rămână în zone umbrite sau cu aer condiţionat, să evite expunerea directă la soare între orele 11.00 şi 17.00 şi au avertizat că o secetă prelungită ar putea ameninţa recoltele.

Meteorologii prognozează temperaturi de până la 40 de grade Celsius în Balcani în următoarea săptămână.

În Muntenegru, mulţimea de turişti a părăsit coasta din sud a Mării Adriatice, unde atmosfera este înăbuşitoare, îndreptându-se către staţiunea montană mai răcoroasă Durmitor, din nord, unde temperaturile la 1.500 de metri deasupra nivelului mării sunt semnificativ mai scăzute decât pe plaje.

„Aveam de gând să explorăm coasta, dar am decis să mergem spre nord pentru că era foarte cald”, a declarat Eric, un turist din Olanda.

În Croaţia, care s-a confruntat cu incendii de vegetaţie de-a lungul coastei Adriatice în ultimele zile, oamenii au căutat să se răcorească la lacul Bundek, chiar lângă capitala Zagreb.

În Macedonia de Nord, refugiul a fost lacul Ohrid, din sud.

Citește și:

Record de temperatură, azi noapte. Meteorologii prelungesc codul portocaliu de caniculă

VIDEO „Au secat și izvoarele în munte”. Risc de secetă severă în România. Măsura extremă luată deja în mai multe județe din țară

Val de căldură în România: urmează patru săptămâni cu caniculă și secetă. Prognoza meteo până pe 21 iulie

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”