Video Un șef de organizație criminală din Venezuela, pentru care SUA ofereau recompensă, a fost eliminat într-un atac aerian american

Data publicării:
Nino Guerrero a fost eliminat în urma unei operațiuni americane. Foto Profimedia
Nino Guerrero a fost eliminat în urma unei operațiuni americane. Foto: Profimedia

Şeful organizaţiei criminale Tren de Aragua, pentru a cărui capturare administraţia americană pusese o recompensă, a fost ucis într-o operaţiune comună cu Statele Unite în sudul Venezuelei, au anunţat vineri cele două ţări, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Într-un nou semn al recentei reluări a cooperării dintre Washington şi Caracas, moartea lui Hector Rusthenford Guerrero Flores, alias Nino Guerrero ("Copil Războinic"), a fost făcută publică de preşedintele american Donald Trump şi apoi confirmată de guvernul venezuelean.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Ca parte a unei operaţiuni combinate" cu Statele Unite, "structurile crimei organizate" au fost destructurate, a scris Ministerul Comunicaţiilor din Venezuela într-un comunicat.

"Au avut loc ciocniri cu membri ai acestor structuri criminale, în timpul cărora Hector Rusthenford Guerrero Flores, alias Nino Guerrero, a fost neutralizat", a adăugat acesta.

Tren de Aragua, considerată o organizaţie teroristă de către Statele Unite, a fost formată în 2014 în statul venezuelean Aragua, situat la vest de capitala Caracas. Conform rapoartelor serviciilor de informaţii, aceasta s-a răspândit ulterior în opt ţări sud-americane.

"Comandamentul Sudic al Statelor Unite a efectuat un atac rapid şi letal pentru a-l elimina pe Nino Guerrero, infamul lider al Tren de Aragua", scrisese Donald Trump anterior pe platforma sa Truth Social. El a adăugat că operaţiunea s-a desfăşurat "în strânsă coordonare" cu Venezuela, condusă de preşedinta interimară Delcy Rodriguez de la capturarea lui Nicolas Maduro de către Statele Unite în ianuarie.

"Teroriştii din Tren de Aragua nu mai au refugiu în Venezuela sau în altă parte", a mai scris preşedintele SUA, însoţindu-şi postarea cu un video de zece secunde care arăta o vedere aeriană a unei clădiri cu acoperiş verde înconjurată de vegetaţie, înainte ca o explozie să provoace un nor gros de fum.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nino Guerrero, în vârstă de 42 de ani, a fost pus sub acuzare de un tribunal din New York în 2025, împreună cu alţi 69 de presupuşi membri ai Tren de Aragua, una dintre cele mai importante organizaţii criminale din America Latină, pentru ordonarea, dirijarea şi facilitarea unor acte de terorism şi violenţă în Statele Unite.

Departamentul de Stat al SUA a oferit o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informaţii care au dus la capturarea sa.

"Guerrero Flores a fost creierul din spatele evoluţiei Tren de Aragua, care a trecut de la o bandă de deţinuţi venezueleni la organizaţie teroristă transnaţională", a declarat procurorul american Jay Clayton la anunţarea rechizitoriului.

Organizaţia este acuzată de trafic de persoane, crime, răpiri, furturi, trafic de droguri, extorcare şi chiar minerit ilegal, controlând în acelaşi timp afaceri legale.

În septembrie 2023, guvernul Maduro a susţinut că a "desfiinţat complet" Tren de Aragua după ce armata a preluat controlul asupra închisorii Tocoron, controlată de bandă.

Conform unui raport din 2025 al centrului de analiză Insight Crime, Nino Guerrero a făcut din Tren de Aragua "ceea ce este astăzi, în timpul încarcerării sale la Tocoron".

Sub conducerea sa, Tocoron "a devenit una dintre cele mai infame închisori din ţară, în mare parte datorită politicii neoficiale a guvernului venezuelean de a încredinţa controlul anumitor închisori unor lideri criminali".

Conform raportului Insight Crime, "această libertate şi veniturile din activităţi criminale ale bandei au permis construirea unei grădini zoologice, a unei piscine, a unui loc de joacă, a unui restaurant şi a unui club de noapte în interiorul închisorii".

Această operaţiune comună este încă un exemplu de apropiere dintre Washington şi Caracas de la capturarea lui Nicolas Maduro. În martie, cele două ţări au reluat relaţiile diplomatice, care fuseseră rupte în 2019, iar Statele Unite sunt în proces de redeschidere a ambasadei lor din Caracas.

În paralel, Donald Trump relaxează treptat sancţiunile împotriva Venezuelei, care a adoptat noi legi privind hidrocarburile şi sectorul minier, deschizând aceste sectoare investiţiilor private într-o ţară cu cele mai mari rezerve de petrol din lume.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...