Firma care trebuia să livreze măștile pentru persoanele defavorizate amenință Guvernul că va cere despăgubiri

Data actualizării: Data publicării:
oameni-cu-masca-de-protectie-pe-strada-masti-sanitare-bucuresti-coronavirus-inquam-ganea (5)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Firma Naguma Medical Supply SRL, care trebuia să livreze 110 milioane de măști pentru persoanele defavorizate anunță, într-un comunicat de presă, că a livrat 50 de milioane de măști și că restul de până la 110 de milioane vor fi livrate până la sfârșitul săptămânii viitoare, deși ministrul sănătății, Nelu Tătaru, avertiza ieri că societatea mai are doar doua zile pentru a-și îndeplini oblilgațiile, altfel contractul va fi reziliat.

„Naguma Medical Supply, parte a grupului InteRo, a livrat deja aproape 50 de milioane de măști 3 PLY ca parte a contractului semnat pe 11 august cu Ministerul Sănătății, urmând ca restul de 53 milioane de măști destinate românilor din categorii defavorizate să fie livrate până la finalul săptămânii viitoare”, se arată în comunicatul de presă.

Compania amenință Guvernul că va cere penalizări de 66 milioane de lei dacă ministerul Sănătății va rezilia contractul.

„Deși nu am primit până acum nicio notificare oficială din partea Ministerului privind eventuale nemulțumiri privind întârzierea livrărilor, am fost surprinși de declarațiile recente ale Ministrului Nelu Tătaru care ar lua în calcul rezilierea contractului. Menționăm că avem în contact o clauză ce prevede o perioadă de grație de 15 zile de la primirea unei astfel de notificări înainte de rezilierea legitimă. Orice decizie unilaterală care ar implica nerespectarea acestei clauze implică penalizări de 66 milioane RON. Echipele noastre muncesc la foc continuu și garantăm că ne vom îndeplini obligațiile contractuale până la finalul săptămânii viitoare”, a declarat Michael Topolinski, fondatorul companiei.   

Firma omului de afaceri Michael Topolinski a mai fost somată de Ministerul Sănătății să-și respecte obligațiile, deoarece a depășit termenele pentru depunerea garanției, iar în prezent a depășit termenele contractuale.

Primele măști au fost livrate de Naguma Medical Supply SRL abia în 24 august, după ce Ministerul Sănătății a somat firma să respecte prevederile contractuale.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți, la Digi24, că firma care a câștigat licitația pentru măști sanitare pentru categoriile defavorizate, Naguma Medical Supply, mai are la dispoziție doar două zile pentru a livra întreaga cantitate. În caz contrar, contractul va fi reziliat.

În două zile ar trebui să fie distribuite măștile. Dacă nu, atunci vom avea o reziliere cu firma cu care avem în acest moment contractul și va veni următoarea firmă”, a spus Tătaru.

Tătaru a spus că perioada de grație pentru firma care a câștigat licitația este 3 septembrie.

Dacă nu avem la acea dată toată cantitatea, trecem la al doilea din cei 11 care au semnat contractul-cadru. Promisiuni am avut de la toate firmele  își vor asuma la timp comandadar nu a fost așa. Dacă acele termene nu se respectă se reziliază acel contract, urmând ca firma care este pe a doua poziție să aducă măștile. Dacă nu, o să ajungem la a treia firmă”, a mai spus ministrul Sănătății.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ora de vară 2026. Cum dăm ceasurile în ultima duminică a lunii martie
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
Cum ar putea pierde 2.000.000 pensionari ajutorul la pensie de 800 lei din aprilie? „Intrăm în criză de timp”
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea. „Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât știam noi că este...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică