Galerie Foto Cea mai veche structură din lemn descoperită vreodată a fost extrasă din albia unui râu din Zambia. Are aproape 500.000 de ani

Data publicării:
arheologi care decoperteaza din nisip o structura din lemn
Arheologii au descoperit pe malul unui râu din Zambia cea mai veche structură de lemn. Foto: Profimedia

Arheologii au descoperit cea mai veche structură din lemn, care are aproape jumătate de milion de ani, relatează CNN. Aceasta a fost găsită pe malul unui râu din Zambia și este alcătuită din doi bușteni care se îmbină într-o crestătură taiată în unghi drept. Noile studii efectuate asupra lemnelor arată că au fost tăiate cu unelte de piatră.

Cea mai veche structură din lemn descoperită vreodată, datând de aproape 500.000 de ani, a fost extrasă de arheologi din albia unui râu din Zambia. Foto: Profimedia
Cea mai veche structură din lemn descoperită vreodată, datând de aproape 500.000 de ani, a fost extrasă de arheologi din albia unui râu din Zambia. Foto: Profimedia

Geoff Duller, profesor de geografie și științe ale Pământului la Universitatea Aberystwyth din Regatul Unit, a făcut parte din echipa care a descoperit structura în 2019. El spune că aceasta a fost dezgropată în amonte de Cascada Kalambo, lângă granița Zambiei cu Tanzania, și cel mai probabil a făcut parte dintr-o platformă de lemn folosită pentru a usca și a păstra alimentele sau lemnele de foc, ori poate ca bază a unei locuințe. În același loc au fost găsite o unealtă de săpat, precum și alte obiecte din lemn.

„Este extraordinar că lemnul a rămas intact timp de o jumătate de milion de ani. Și ne oferă această perspectivă reală, o fereastră către acea perioadă de timp”, a spus Duller, coautor al studiului care a avut ca obiect structura din lemn, publicat miercuri în revista Nature.

„Mi-a schimbat complet viziunea despre ceea ce oamenii erau capabili atunci”, a adăugat el.

Artefacte din lemn sunt rareori descoperite, în special într-un sit atât de vechi, deoarece materialul organic putrezește și se dezintegrează cu ușurință. La Kalambo, Duller a spus că nivelul ridicat al apei și sedimentele fine care au acoperit structura au ajutat la conservarea lemnului.

Descoperirea contestă opinia predominantă, conform căreia oamenii din epoca de piatră duceau un stil de viață nomad, a adăugat Duller. Cascada Kalambo ar fi reprezentat o sursă sigură de apă, iar în pădurea din jur s-ar fi găsit hrană îndestulătoare, permițând probabil o existență mai stabilă.

„Cel puțin, au depus un efort enorm în acest loc”, a mai spus el.

Structura din lemn nu are un corespondent în evidența arheologică, potrivit studiului.

Cel mai vechi artefact din lemn, cunoscut, este un fragment de scândură, vechi de 780.000 de ani. Acesta a fost descoperit în situl Gesher Benot Ya'aqov din Israel, în timp ce cele mai vechi unelte din lemn folosite la căutarea hranei și la vânătoare – descoperite în Europa – datează de aproximativ 400.000 de ani. Se crede că oamenii de Neanderthal au făcut structuri din oase sau stalactite în urmă cu aproximativ 175.000 de ani.

Cum a fost realizată structura

Duller a comparat tehnica folosită pentru a îmbina părțile structurii cu Lincoln Logs - jucăriile pentru copii -, care conțin bușteni în miniatură, și care se fixează în decupaje pătrate. El a spus că este puțin probabil ca cei doi bușteni să se îmbine astfel în mod natural.

„Colegii au realizat replici ale uneltelor de piatră pe care le-am descoperit de-a lungul timpului, și au lucrat într-un lemn cu densitate similară. Putem vedea că modelarea acestor decupaje este identică”, a spus Duller. „Deci, acest rezultat ne face cu adevărat încrezători că structura nu este un proces natural, ci a fost făcut în mod intenționat, folosind unelte de piatră”.

Piesele de lemn sunt prea vechi pentru a putea fi datate cu radiocarbon. În schimb, echipa a folosit o tehnică numită datare prin luminescență, care a implicat măsurarea radioactivității naturale a mineralelor din sedimentul fin care a acoperit lemnul, pentru a afla când a fost expus ultima dată la lumina soarelui.

Această metodă de datare a stabilit că structura are o vechime de 476.000 de ani și a stabilit că cele patru obiecte din lemn - o pană, un băț de săpat, un buștean tăiat și o cracă crestată - datează de 324.000 de ani.

Cercetătorii nu sunt siguri ce specie de oameni antici a îmbinat structura și a făcut uneltele din lemn, dar este foarte puțin probabil să fi fost a noastră. Cele mai vechi fosile de Homo sapiens cunoscute datează de acum aproximativ 300.000 de ani, și au fost găsite pe teritoriul Israelului de astăzi, a spus Duller.

El a explicat că modul de asamblare a structurii sugerează că oamenii care au realizat-o erau sofisticați din punct de vedere cognitiv și erau capabili să facă și să execute un plan complex - ceva care probabil a necesitat utilizarea limbajului.

Arheologul Annemieke Milks, cercetător postdoctoral la Universitatea Reading din Marea Britanie, a scris că rezultatele studiului dezvăluie momentul în care oamenii au început să modifice diferite lucruri în beneficiul lor. De asemenea, reiese faptul că un material utilizat pe scară largă în zilele noastre a jucat un rol important în epoca de piatră.

„Studii precum acesta evidențiază rolul acestui material, cel mai umil în povestea umană”, a spus Milks, care nu a fost implicat în cercetare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Celine Dion are propria păpuşă Barbie: „Sper că îi va inspira pe toţi să se exprime cu încredere”. Legătura...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro