Pentru prima dată, un sistem AI poate prezice comportamentul uman, cu o precizie fără precedent. Modelul Centaur

Data publicării:
Ai
Foto: Profimedia

Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane.

Un sistem de AI, botezat Centaur, creat de o echipă internaţională de cercetători, a demonstrat capacitatea de a prezice comportamentul uman cu o precizie nemaiîntâlnită, depăşind modelele psihologice consacrate şi ajungând, în mod surprinzător, să reflecte activitatea reală a creierului uman. Pentru medici, psihologi şi cercetători în sănătate mintală, această tehnologie ar putea deveni un instrument util în diagnostic, personalizarea tratamentelor şi explorarea profundă a modului în care funcţionează mintea umană, informează News.ro.

Acest nou model de inteligenţă artificială poate acum să prezică ce vei face.. Şi nu ne referim doar la faptul că va anticipa dacă vei da click pe „cumpără acum” în coşul de pe Amazon, ci mai degrabă la modul în care vei lua decizii complexe, vei învăţa abilităţi noi sau vei explora domenii complet necunoscute.

Modelul Centaur

Modelul Centaur este capabil să anticipeze comportamentul uman în aproape orice tip de experiment psihologic. Acesta a depăşit cu mult modelele specializate pe care cercetătorii le folosesc de zeci de ani.

Acest model avansat de inteligenţă artificială a fost conceput pentru a învăţa şi prezice modul în care oamenii gândesc şi iau decizii în diverse situaţii psihologice. Practic, el „învaţă” din milioane de alegeri umane reale, apoi reuşeşte să anticipeze ce decizie ar lua o persoană într-un anumit context, fie că este vorba despre o alegere simplă, o dilemă morală sau o sarcină logică.

Spre deosebire de modelele clasice, Centaur nu este limitat la un tip de test sau domeniu: poate generaliza şi reacţiona corect chiar şi în scenarii noi, neîntâlnite anterior.

Antrenat pe datele a peste 60.000 de persoane şi pe mai mult de 10 milioane de decizii, Centaur surprinde tiparele de bază ale modului în care gândim, învăţăm şi alegem.

Omul are o capacitate excepţională de a se adapta şi de a gândi într-o varietate foarte largă de situaţii. Mai clar spus, nu ne limităm la un singur tip de sarcină sau domeniu: putem lua decizii simple (cum ar fi ce să mâncăm dimineaţa), dar şi să rezolvăm probleme extrem de complexe (precum elaborarea unui tratament pentru o boală sau planificarea unei misiuni spaţiale).

Creierul nostru nu funcţionează ca un specialist într-un singur domeniu, ci ca un sistem flexibil, capabil să înţeleagă şi să gestioneze contexte foarte diferite.

„Mintea umană este remarcabil de generalistă. Nu doar că luăm decizii banale, precum alegerea unui tip de mâncare sau a unei ţinute, dar abordăm şi provocări complexe, cum ar fi găsirea unui tratament pentru cancer sau explorarea spaţiului cosmic”, notează autorii în studiul publicat în revista Nature, pe 2 iulie.

Un model de AI care înţelege cu adevărat gândirea umană (cogniţia) ar putea transforma terapia psihologică, marketingul, educaţia, şi designul de produse.

Dar această realizare ridică totodată şi întrebări incomode legate de viaţa privată şi riscul de manipulare, mai ales într-o perioadă în care tot ceea ce facem online dezvăluie detalii tot mai personale despre identitatea noastră reală.

Model unic AI

Oamenii de ştiinţă au pornit de la o provocare ambiţioasă: să creeze un model de AI unic, care să poată prezice comportamentul uman în orice tip de experiment psihologic.

Metoda aleasă a fost surprinzător de simplă, dar a necesitat un volum imens de date. Ei au creat un set de date numit Psych-101, care cuprinde 160 de experimente - de la teste de memorie şi jocuri de învăţare până la scenarii de risc şi dileme morale - toate transpuse în descrieri clare, în limba engleză, uşor de interpretat de către un AI.

În loc să pornească de la zero, au folosit modelul lingvistic Llama 3.1 dezvoltat de Meta (acelaşi tip de model care stă la baza ChatGPT), aplicând o tehnică de antrenare eficientă care a modificat doar o fracţiune din parametrii săi. Întregul proces de pregătire a durat doar cinci zile pe un procesor performant.

Când a fost testat, Centaur a învins fără drept de apel, depăşind cu uşurinţă modelele cognitive tradiţionale, create de cercetători de-a lungul deceniilor pentru a explica şi prezice comportamentul uman în experimente psihologice. În comparaţiile directe cu modelele cognitive consacrate, Centaur a oferit predicţii mai precise în aproape fiecare experiment.

Inovaţia reală a fost capacitatea sa de a generaliza. Astfel, acest AI a prezis corect comportamentul uman chiar şi în situaţii complet noi: când povestea experimentului era schimbată (de exemplu, de la o vânătoare de comori în spaţiu, la o aventură cu covoare zburătoare), când structura sarcinii era modificată (adăugând o a treia opţiune într-un test cu două alegeri) sau când era introdus un domeniu complet diferit (cum ar fi raţionamentul logic, absent din datele de antrenament).

Centaur a reuşit, de asemenea, să simuleze comportamente umane realiste. Într-un test legat de strategii de explorare, AI-ul a obţinut rezultate comparabile cu participanţii umani şi a demonstrat acelaşi tip de decizie ghidată de incertitudine, tipică oamenilor.

Într-o descoperire neaşteptată, structura internă a modelului Centaur a început să semene cu activitatea creierului uman, deşi nu fusese instruit să imite date neuronale.

Comparând stările interne ale AI-ului cu scanări cerebrale ale persoanelor care făceau aceleaşi sarcini, cercetătorii au observat corelaţii mai puternice decât în cazul modelului iniţial, neantrenat.

Învăţarea predicţiei comportamentului uman a determinat AI-ul să dezvolte reprezentări interne similare cu modul în care creierul nostru procesează informaţia. Practic, modelul inteligent a reuşit să reconstituie în mod autonom elemente ale gândirii umane doar observând alegerile noastre.

Echipa a arătat şi cum Centaur poate accelera descoperirea ştiinţifică. Analizând tiparele comportamentului uman, AI-ul a identificat o nouă strategie de luare a deciziilor care depăşeşte teoriile psihologice existente.

Cercetările sunt abia la început

Totuşi, cercetările sunt abia la început. Versiunea actuală se concentrează în principal pe procese de învăţare şi luare a deciziilor, cu acoperire limitată asupra psihologiei sociale sau a diferenţelor culturale.

De asemenea, setul de date este preponderent compus din participanţi educaţi, din medii occidentale, o limitare comună în cercetarea psihologică.

Echipa îşi propune să extindă baza de date pentru a include domenii şi populaţii mai diverse, vizând crearea unui model comprehensiv care să servească drept teorie unificată a cogniţiei umane.

Modelul şi setul de date sunt deja disponibile public pentru a fi folosite de alţi cercetători.

Centaur nu este doar o nouă realizare în AI, ci un instrument extrem de promiţător pentru înţelegerea profundă a minţii umane.

Pentru prima dată, un sistem artificial poate prezice comportamentul uman pe întreg spectrul cercetării psihologice, cu o precizie fără precedent.

Dacă acest lucru ne entuziasmează sau ne nelinişteşte va depinde de cât de bine vom reuşi să garantăm că astfel de tehnologii vor fi folosite în mod etic şi responsabil.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...