Fenomenul La Niña. Evenimente meteo extreme sunt așteptate în mai multe zone de pe glob. Guvernele sunt avertizate să se pregătească

Data actualizării: Data publicării:
Pământul văzut din spațiu sub strălucirea Soarelui
Foto: Getty Images

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) spune că fenomenul La Niña va fi probabil mai intens anul acesta, până în ianuarie 2021, preconizând că vor fi precipitații abundente și furtuni care vor afecta mai ales unele regiuni vulnerabile din punct de vedere economic și social. Astfel, organizația avertizează guvernele să se pregătească pentru evenimente metorologice extreme, mai ales în sectoare vulnerabile precum agricultură, sănătate, resurse de apă și gestionarea dezastrelor.

“OMM își ridică nivelul de sprijin și consiliere pentru agențiile internaționale umanitare în încercarea de a reduce impactul asupra celor mai vulnerabili, într-o vreme când capacitățile prin care trebuie să facă față sunt afectate de pandemia de COVID-19”, arată un comunicat al Organizației.

În acest an, fenomenul La Niña este așteptat să fie moderat spre intens. Ultima dată când un eveniment intens a avut loc a fost în 2010-2011, urmat de unul moderat în 2011-2012, arată organismul mondial.

Cele mai recente prognoze sezonirere indică faptul că regiunea Cornului Africii (sub nivelul normal de ploi), Asia Centrală (sub nivelul normal de ploi) și Asia de Sud-Est, o parte dintre insulele din Pacific și regiunea nordică a Americii de Sud (deasupra nivelului normal de ploi) vor trăi printre cele mai semnificative anomalii de precipitații asociate cu evenimentul La Niña din 2020.

La Niña se referă la răcirea la scară largă a temperaturilor de la suprafața oceanului în centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial, cuplat cu schimbările din circulația atmosferică de la tropice, și anume vânturi, presiune și ploi, potrivit sursei citate. De obicei are impactul opus asupra vremii și climei față de El Niño, care este faza de încălzire a așa-numitei Oscilații Sudice a El Niño (ENSO).

“El Niño și La Niña sunt motoare importante ale sistemului climatic planetar care apar în mod natural. Dar toate evenimentele climatice care apar în mod natural se desfășoară acum pe fundalul unei schimbări climatice produse de oameni, care exacerbează vremea extremă și afectează ciclul apei”, a spus secretarul general al OMM, profesorul Petteri Taalas.

“În mod obișnuit, La Niña are un efect de răcire a temperaturilor globale, însă este mai mult decât dezechilibrată de căldura prinsă în atmosfera noastră de către gazele cu efect de seră. Astfel, 2020 rămâne pe cursul de a fi unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați, iar perioada 2016-2020 este așteptată să fie cea mai caldă perioadă de cinci ani care s-a înregistrat vreodată. Anii cu La Niña sunt acum mai calzi decât anii cu evenimente El Niño puternice din trecut”, a spus profesorul Taalas.

Actualizarea prognozei ENSO de către Organizația Meteorologică Mondială arată că este o șansă ridicată (90%) ca temperaturile de suprafață ale apelor din Pacific să rămână la nivelurile La Niña până la sfârșitul anului, și poate în primul sfert al anului viitor (55%). Aceasta vine după mai mult de un an de condiții neutre ale ENSO (adică fără El Niño sau La Niña).

OMM notează că este important de luat în calcul că cele două fenomele nu sunt singurii factori care influențează tendințele globale și regionale ale climei. Nu există două astfel de evenimente care să fie la fel, iar efectele asupra climei regionale pot varia în funcție de perioada din an și alți factori.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate