Studiu: Oamenii înțeleg instinctual gesturile prin care comunică cimpanzeii. Cum flirtează primatele în junglă

Data publicării:
Cimpanzei în râu într-o junglă
Cercetătorii care studiază de mulți ani cimpanezii au descoperit că primatele sălbatice folosesc un întreg „lexic” format din 80 de gesturi. Foto: Profimedia Images

Oamenii înțeleg multe din gesturile făcute de cimpanzeii sălbatici pentru a comunica între ei - aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea St Andrews care i-au pus pe participanții la studiu să traducă limbajul corpului primatelor, scrie BBC.

Studiul sugerează faptul că ultimul strămoș comun al oamenilor și cimpanzeilor folosea gesturi asemănătoare și că acestea s-ar putea să fi fost un „punct de pornire” pentru limba noastră.

Descoperirile au fost publicate în jurnalul științific PLOS Biology.

Cercetătorul-șef Dr. Kirsty Graham a explicat: „Știm cu toții că toate primatele – cimpanzei și bonobo – au o suprapunere de în jur de 95% din gesturile pe care le folosesc ca să comunice”.

Cum flirtează cimpanzeii

„Așa că suspectam deja că această abilitate comună de a gesticula s-ar putea să fi fost prezentă la ultimul nostru strămoș comun”, a explicat Graham. „Dar suntem încrezători acum că strămoșii noștri au început să gesticuleze și că acestea au fost adaptate pentru limbaj”.

cimpanzei-junglă (2)
Mesaje precum „îngrijește-mă” sunt comunicate printr-o mișcare lungă de scărpinare. Atingerea gurii înseamnă „dă-mi de mâncare”. Foto: Profimedia Images

Echipa de cercetători a petrecut mulți ani observând chimpanezii în sălbăticie, descoperind că hominizii folosesc un întreg „vocabular” format din 80 de gesturi – fiecare din acestea transmit un mesaj către un alt membru al grupului.

Mesaje precum „îngrijește-mă” sunt comunicate printr-o mișcare lungă de scărpinare; atingerea gurii înseamnă „dă-mi de mâncare” și ruperea în bucăți a unei frunze cu dinții reprezintă un gest de flirt pentru cimpanzei.

Traducerea limbajului primatelor

De obicei, experimentele cu înregistrări video erau folosite pentru a testa capacitatea primatelor non-umane de a înțelege limbajul gesturilor.

În cadrul acestui studiu, însă, oamenii de știință au folosit filmările pentru a evalua abilitatea noastră de a înțelege gesturile pe care le fac primatele care sunt cele mai apropiate de om.

Voluntarii au privit videoclipuri cu cimpanzei și bonobo care gesticulează și au avut de ales dintr-o listă de opțiuni cu posibile traduceri ale semnelor făcute de primate.

cimpanzei râu junglă
Participanții la studiu au privit videoclipuri cu cimpanzei și bonobo care gesticulează, alegând de cele mai multe ori semnificația corectă. Foto: Profimedia Images

Participanții au întrecut așteptările cercetătorilor și au răspuns corect la întrebări în peste 50% dintre cazuri.

„Am fost foarte surprinși de rezultate”, a spus Dr. Catherine Hobaiter. „Se pare că cu toții o putem face în mod aproape instinctiv, ceea ce este atât fascinant din perspectiva evoluției comunicării, cât și destul de enervant pentru un om de știință care a petrecut ani de zile pentru a învăța cum să o facă”, a glumit Hobaiter.

Gesturile pe care oamenii le pot înțelege în mod natural ar putea face parte din ceea ce Graham numește „un vocabular comun de gesturi, antic din punct de vedere evoluționar, răspândit la toate speciile de hominizi, inclusiv la noi”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...