Strămoșii omenirii ar fi putut învăța să meargă în două picioare nu în savanele Africii, așa cum se credea până acum, ci chiar în copaci. Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania, bazat pe observații asupra cimpanzeilor din Valea Issa, Tanzania, sugerează că mersul pe două picioare s-a dezvoltat inițial în mediul arboricol, relatează Science Alert. Concluziile rescriu imaginea clasică a primilor pași ai umanității și arată că mersul vertical ar fi fost o adaptare evolutivă apărută pentru a facilita deplasarea și hrănirea în copaci, înainte ca strămoșii noștri să coboare pe pământul savanei.
Această teorie contrazice imaginea bine înrădăcinată a primilor pași timizi ai strămoșilor umani: pe măsură ce clima s-a schimbat și peisajul s-a deschis, aceștia ar fi fost forțați să coboare din copaci și să străbată savana, înfruntând marile feline și un mediu ostil pentru a găsi hrană și adăpost.
„Timp de decenii s-a presupus că bipedalismul a apărut deoarece am coborât din copaci și a trebuit să traversăm savana deschisă”, spune antropologul Rhianna Drummond-Clarke de la Institutul Max Planck.
Când și de ce au început strămoșii noștri să meargă în două picioare
Acestea sunt două dintre cele mai fascinante întrebări din paleoantropologie. Studiind comportamentele de hrănire în copaci ale cimpanzeilor (Pan troglodytes schweinfurthii) în funcție de tipurile de arbori, cercetătorii din spatele acestei investigații au descoperit câteva indicii.
Cimpanzeii din Valea Issa trăiesc în peisaje de tip savană-mozaic, păduri uscate și deschise, similare habitatelor preistorice parcurse de hominizii timpurii – „tribul” care îi include pe oamenii actuali și pe strămoșii lor dispăruți. Aceasta este una dintre cele mai aride zone locuite de cimpanzei din lume, unde incendiile de iarbă ard peste 75% din teritoriu în sezonul secetos, între mai și octombrie.
Surprinzător, cimpanzeii din Valea Issa petrec în copaci la fel de mult timp ca cei din pădurile deasă, bogate în vegetație. Acest lucru se explică parțial prin faptul că sursele lor de hrană necesită mai multă „procesare”: semințele trebuie extrase din păstăi, iar fructele necoapte sunt mai fibroase și mai greu de consumat.
Indicii în sprijinul ipotezei
Partea interesantă este alta: pentru că sunt animale relativ mari, cimpanzeii se deplasează prin copaci suspendându-se de crengi sau mergând în poziție verticală, sprijinindu-se de ramurile din jur pentru echilibru.
Nivelul neașteptat de viață arboricolă și mers pe crengi observat la acești cimpanzei – un comportament notat și la alte populații – sprijină ipotezele care sugerează că strămoșii maimuțelor și oamenilor ar fi trecut treptat către bipedalismul obișnuit într-un mediu arboricol.
Această idee contrazice presupunerea populară despre motivul pentru care am adoptat mersul biped.
La sfârșitul Epocii Miocene (23 – 5,3 milioane de ani în urmă), pădurile s-au transformat în savane și, aparent, i-au împins pe hominizi către locomoția ortogradă (mersul vertical) pentru a naviga mai ușor în peisajele deschise, cu resurse alimentare rare și distanțate.
Din păcate, există un deficit de fosile de hominizi datând din perioada de la finalul Miocenului și începutul Pliocenului, aproximativ acum 4 – 7 milioane de ani – o etapă crucială, care ar fi putut marca apariția mai răspândită a bipedalismului obișnuit ca răspuns la schimbările ecologice.
De fapt, dovezile fosile din Miocenul târziu arată că mai mulți hominizi dispăruți aveau încă caracteristici adaptate traiului arboricol, inclusiv membre superioare relativ alungite și degete curbate.
„Mersul nostru biped a continuat să evolueze în copaci”
Mai mult, studiile asupra uzurii dentare și izotopilor de carbon sugerează că unii hominizi continuau să se bazeze în mare măsură pe hrana provenită din copaci, chiar și atunci când locuiau în habitate deschise. Dieta lor ar fi putut semăna cu cea a cimpanzeilor actuali, ceea ce îi face un analog de neprețuit pentru comparații.
„Sugerăm că mersul nostru biped a continuat să evolueze în copaci chiar și după trecerea la un habitat deschis”, explică Drummond-Clarke.
Așa cum se folosesc roțile ajutătoare la o bicicletă, strămoșii oamenilor ar fi putut exersa mersul în copaci, unde se puteau sprijini de crengi pentru echilibru.
În acest fel, și-au dezvoltat treptat abilitățile de deplasare în poziție verticală necesare pentru a supraviețui în habitatele noi, deschise, cu resurse alimentare mai rare și, în cele din urmă, pentru a se răspândi în aproape fiecare colț al lumii.
Editor : Ș.A.
