Soprana Mariana Nicolesco a murit la vârsta de 73 de ani

Data actualizării: Data publicării:
mariana nicolesco profimedia-0234825316
Soprana Mariana Nicolesco a murit la vârsta de 73 de ani. Foto: Profimedia

Marea soprană Mariana Nicolesco a murit la vârsta de 73 de ani.

„Drum lin, Mariana Nicolesco! Una dintre marile voci ale operei din ţara noastră. Artista avea 73 de ani”, a anunțat pe Facebook vineri seara Electrecord.

Și Opera Națională Română din Cluj-Napoca anunță „despărțirea de o stea memorabilă a lumii lirice”. „Această seară ne aduce într-un moment al despărţirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: Mariana Nicolesco. Descrisă în cuvinte precum Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divină, Mariana Nicolesco lasă în urmă un univers pe care l-a îmbogăţit nemărginit cu prezenţa sa în această lume”, au transmis reprezentanţii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

Soprana Mariana Nicolesco s-a născut în localitatea Găujani, judeţul Giurgiu, la 28 noiembrie 1948. A studiat vioara la Şcoala de Muzică din Braşov, ulterior s-a înscris la Secţia Canto a Conservatorului din Cluj-Napoca, ca mezzosoprană, scrie Agerpres. A câştigat o bursă la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a studiat cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti şi cu Elisabeth Schwarzkopf. Au urmat Concursul Verdi la Busseto, Concursul internaţional de Canto Voci Rossiniane organizat de Radioteleviziunea italiană RAI la Milano, cel mai important concurs de canto din lume la acea dată, începând astfel o remarcabilă carieră internaţională.

Mariana Nicolesco are un vast repertoriu muzical, de la stilul Baroc la cel contemporan, cu o admiraţie specială pentru stilul Belcanto şi pentru compoziţiile lui Mozart şi Verdi. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte pe cele mai importante scene ale lumii.

În 1982, a debutat la Teatrul Scala din Milano, în premiera mondială a operei “La Vera Storia” de Luciano Berio, fiind protagonistă apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte. A strălucit în spectacole şi la Metropolitan Opera din New York, la München, Viena, Paris, Hamburg, Roma, Chicago, Barcelona, Dresda, Tokyo, la Festivalul de la Salzburg şi la Rossini Opera Festival de la Pesaro, precum şi la Rio de Janeiro, Pretoria, Caracas, Toronto, San Francisco. Sonorităţile vocii sale au cucerit publicul marilor săli de concert, Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma, sau cele de la Amsterdam şi Viena, Marea Sală a Conservatorului din Moscova. A captivat atenţia publicului de la prima sa apariţie în rolul Violettei din “La Traviata”, pusă în scenă la Florenţa. În lunga istorie a Teatrului Scala din Milano, Mariana Nicolesco este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute.

A cântat sub bagheta unor dirijori ca: Thomas Schippers, Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Colin Davis sau Alberto Zedda şi a colaborat cu regizori precum: Luchino Visconti, Franco Zeffirelli, Luca Ronconi, Giorgio Strehler, Jean-Pierre Ponnelle, Patrice Chereau, Jonathan Miller.

Mariana Nicolesco este membră de onoare a Academiei Române, aleasă la 31 mai 1993, precizează Dicţionarul “Membrii Academiei Române 1866/2003”. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi. A fost decorată în Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer, precum şi cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer. Distinsă cu Medalia UNESCO pentru merite artistice. La 21 noiembrie 2005 i-a fost conferit înaltul titlu de Artist al UNESCO pentru Pace, de directorul general Koikiro Matsuura, în cadrul unei ceremonii la Paris.

Un studiu arată că, în istoria Teatrului alla Scala din Milano, este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute. Interpretările Marianei Nicolesco sunt considerate de marele critic şi muzicolog italian Paolo Isotta drept adevărate “miracole de expresie, tehnică vocală, transfigurare lirică, începând cu mitica ei Traviata de debut“, la Maggio Musicale Fiorentino - operă în care avea să strălucească de peste 200 de ori pe scenele lumii - ori cu sublima capodoperă Beatrice di Tenda de Vincenzo Bellini. Înregistrarea pe CD a operei La Traviata de Giuseppe Verdi a fost publicată în America în mult celebrata serie Historical Performances, în timp ce aceea cu Beatrice di Tenda era declarată de revista Gramophone, la Londra, “piatră de hotar în discografia belliniană”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri