Record mondial stabilit de echipajul de patru rame masculin al României

Data actualizării: Data publicării:
sport
Facebook

Echipajul de patru rame masculin al României care a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatul Mondial de juniori de la Rotterdam, este primul din lume care încheie cursa de 2.000 de metri sub şase minute şi stabileşte un nou record mondial, informează News.ro.

sport
Facebook

Echipajul tricolor, format din sportivii Ştefan Constantin Berariu, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari şi Constantin Cristi Hîrgău a dominat copios cursa de 2.000 de metri, pe care a încheiat-o cu timpul de 5:58.85 minute, cu care a cucerit medalia de aur.

Pe podium au mai urcat Marea Britanie (6:03.71) şi Germania (6:09.30).

La puţin timp după încheierea premierii, forul internaţional de profil a anunţat că echipajul românesc este primul care a coborât sub şase minute în această probă.

”Este un nou record mondial. Sigur că este o mare bucurie, din păcate nu am văzut cursa, fiind angrenată într-un alt eveniment, dar îi felicit pe băieţi şi mai pot spune că au demonstrat că avem bază, iar noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i duce până la seniori, la marile competiţii. Pot să-i asigur că nimic nu se compară cu a fi pe podium şi a-ţi cânta imnul şi atunci. Au demonstrat că se poate, bravo lor, mai ales că despre canotajul masculin românesc nu prea puteam spune că străluceşte atât de frumos ca acum”, a declarat, pentru News.ro, ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă.

Tot la Rotterdam s-a desfăşurat, până vineri, şi Campionatul Mondial de tineret, la care România a obţinut două medalii: argint la patru rame feminin (Iuliana Buhuş, Ana Maria Simion, Mădălina Hegheş şi Diana Mihai) şi bronz la dublu vâsle feminin (Ioana Vrînceanu şi Viviana Iuliana Bejinariu).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă de vis în showbiz: Finneas și Claudia Sulewski s-au căsătorit. Billie Eilish a oficiat ceremonia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani