Sari la conținut

Halep, pe prima pagină a cotidianului Marca: E cea mai bună jucătoare din istoria turneului de la Madrid

Simona Halep, liderul WTA, a primit, duminică, după ce s-a calificat în turul doi la turneul Madrid Open, trofeul aniversar Marca 80, ea fiind recompensată astfel deoarece este, în opinia cunoscutei publicații de sport, cea mai bună jucătoare din istoria de zece ani a turneului.

Trofeul i-a fost înmânat sportivei de directorul Marca, Juan Ignacio Gallardo. Halep a mulţumit pentru trofeu şi a răsfoit puţin cotidianul spaniol, de la înfiinţarea căruia se împlinesc 80 de ani în decembrie.

Ziariştii celebrului cotidian au găsit loc pe prima pagină, în ziua marelui Barcelona - Real, pentru reprezentanta noastră. „Halep joacă acasă”, a fost titlul de primă pagină, după ce Simona a spus că se simte ca acasă la Madrid, scrie digisport.ro.

Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA, calificându-se în turul al doilea al Madrid Open.

În faza următoare, Halep va întâlni o jucătoare belgiană, pe Elise Mertens, locul 19 WTA şi 19 victorii în 25 de meciuri disputate în 2018, sau pe Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.

Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017.

Sursa: News.ro

Pe aceeași temă