Mihaela Buzărnescu s-a calificat dramatic în optimi la Eastbourne, după ce a revenit de la un scor imposibil

Data actualizării: Data publicării:
buzarnescu mihaela
Foto: Guliver/GettyImages

Mihaela Buzărnescu, locul 28 WTA, a făcut un nou meci epic, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Eastbourne. Ea a învins-o, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 6-3, pe olandeza Kiki Bertens, lcoul 20 WTA şi cap de serie numărul 12, calificându-se în optimile de finală. Românca a fost condusă cu 6-3 şi 5-2, cu două break-uri, dar s-a impus după un meci epuizant, de două ore şi 40 de minute, News.ro. 

2018 French Open - Day Six
Foto: Guliver/Getty Images

Mihaela Buzărnescu a fost extrem de nervoasă tot meciul, în care a înjurat "a la Nick Kyrgios". "M****i m***i!", "Mănânc mingile astea", "Înjur de numai pot", "Te urăsc, arbitro!" şi "Mi-ai furat tot ghemul, m****i m***i de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat!" (n.r. - aceasta din urmă la 4-3 în decisv, un ghem pe care l-a câştigat) sunt doar câteva dintre ieşirile jucătoarei române, captate de microfoanele ambientale.

Buzărnescu a controlat startul partidei, dar a greşit enorm apoi, înclusiv din poziţii ideale, în primul set, pe care l-a cedat de la 3-1 şi 40-15, pe serviciul belgiencei. Nervoasă pentru propriile nereuşite şi certându-se non-stop pe ea însăşi - "D***u' să te ia de proastă!" - jucătoarea română a scăpat meciul din mână.

De la mingea de 4-1, ea nu a mai câştigat niciun ghem până la finalul setului, pe care l-a cedat în puţin peste 40 de minute.

Setul secund a fost unul în care jucătoarea română a avuit o revenire incredibilă. Condusă cu cu 5-2 cu două break-uri, Buzărnescu a câştigat ea patru ghemuri la rând şi a ratat o minge de set, la 6-5. Însă ce nu a reuşit în ghemul al 12-lea a reuşit în tie-break, să egaleze la seturi după o oră şi 52 de minute de la start.

Mihaela Buzărnescu a început cu break setul decisiv, într-un ghem lung, dar munca depusă a risipit-o imediat, pierzându-şi propriul serviciu.

Cu "proasto" sau "hai Mihaela" strigat aproape după fiecare minge greşită, românca a câştigat trei ghemuri la rând de la 1-2. La scorul de 4-3, Buzărnescu a avut câteva ieşiri dure la adresa arbitrei, care a intervenit la o minge şi a dictat aut împotriva sportivei române. Buzărnescu a pornit o avalanşă de înjurături şi apostrofări în limba română la adresa arbitrei de scaun, care nu a reacţionat. Jucătoarea de pe locul 28 a câştigat acest ghem lung, pe propriul serviciu, apoi a făcut break şi a încheiat meciul, cu 6-3, după două ore şi 40 de minute de joc.

În faza următoare, ea va evolua cu letona Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 5, care a trecut în manşa a doua de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, cu scorul de 6-3, 7-5.

Buzărnescu a mai jucat o dată cu Ostapenko, în turul al II-lea la Doha, în februarie, când românca s-a impus scurt, cu 6-1, 6-3.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 11.140 de dolari şi cu 55 de puncte WTA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins a vândut din greșeală o piesă pe care voia să nu o audă nimeni. Apoi a refuzat să o mai cânte...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
De ce nu trebuie să lași jucăriile câinelui în curte în luna noiembrie. Un parazit periculos poate fi fatal
Film Now
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...