Simona Halep vs Monica Niculescu, meci spectaculos la dublu la Miami Open 2019

Data actualizării: Data publicării:
Monica Niculescu și Abigail Spears fac pereche la dublu la Miami Open 2019
Foto: Monica Niculescu și Abigail Spears Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep şi Monica Niculescu s-au duelat în optimile de dublu de la Miami Open 2019. A fost un meci frumos, câștigat de perechea Monica Niculescu (România) și partenera ei din SUA, Abigail Spears, care se califică astfel în sferturile competiției.

Miami Open - Day 6
Simona Halep a făcut pentru prima oară echipă cu Julia Goerges (Germania), la dublu, la Miami Open 2019 Foto: Guliver/Getty Images

Primul set a fost câștigat la un scor fără drept de apel de perechea Simona Halep/Julia Goerges: 6-1, care a început foarte bine și setul al doilea. După primele puncte câștigate de Simona Halep și Julia Goerges, adversarele au început să dea semne de revenire și au reușit să ia setul al doilea cu 7 la 5. S-a intrat în decisiv, un set extrem de disputat, câștigat în cele din urmă cu 10 la 8 de Monica Niculescu și Abigail Spears.

Simona Halep şi Julia Goerges au condus cu 3-0 în setul al doilea, au ratat mingi de 4-0, au avut apoi 4-1 şi 5-3, dar finalul le-a aparţinut adversarelor.

Învingătoarele vor primi un premiu total de 57.000 de dolari şi câte 215 puncte WTA.

În faza următoare, Niculescu şi Spears vor evolua cu echipa Samantha Stosur/Shuai Zhang (Australia/China), cap de serie numărul 6.

LIVE TEXT ȘI LIVE VIDEO, AICI.


Știre inițială:

Simona Halep și Monica Niculescu se luptă pentru un loc în sferturile de dublu de la Miami, acolo unde Raluca Olaru s-a calificat deja. În timp ce Monica Niculescu şi partenera sa, americanca Abigail Spears, au rezolvat în două seturi meciul cu Anna-Lena Groenefeld şi Lucie Hradecka, Simona Halep și Julia Goerges, din Germania, au produs surpriza la debutul lor ca pereche. Le-au eliminat pe două dintre cele mai bune jucătoare din lume, Timea Babos și Kristina Mladenovic (Ungaria/Franța), cap de serie nr.2,  scor 4-6, 6-1, 10-6, într-o oră şi 15 minute.

„Ne-am distrat în primul meci și de abia aștept să joc alături de ea în optimi”, a declarat Simona Halep referindu-se la Julia Goerges.

Julia Goerges explică de ce a ales-o pe Simona Halep să facă pereche la dublu

Miami Open - Day 6
Julia Goerges i-a cerut Simonei Halep să facă pereche la dublu la turneul Miami Open 2019 Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea germană Julia Goerges a declarat că participarea sa în proba de dublu la Miami Open alături de Simona Halep a fost o decizie de ultim moment. Ea a precizat că face echipă bună cu Halep, căreia i-a cerut să joace la dublu cu ea gândindu-se la confruntarea lor de la Doha, de la simplu, informează WTA, citată de News.ro.

„Am întrebat-o pe Simona dacă joacă alături de mine pentru că iniţial nu plănuiam să joc la dublu aici. Apoi mi-am dat seama că vreau să joc şi m-am gândit la Simona şi la meciul nostru foarte bun de simplu de la Doha. Este o combinaţie foarte bună, cu ea pe linia de fund şi cu mine activă la fileu. Cred că am demonstrat astăzi că facem echipă bună şi ne-am simţit foarte bine, ceea ce este cel mai important”, a spus Goerges.

Ea a menţionat că întotdeauna este o motivaţie să joace alături de cineva ca Simona Halep. „Am spus că mi-ar plăcea să joc la dublu aici pentru a mai avea câteva meciuri. Aici, când nu ai meciuri, aşteptarea poate fi lungă, mai ales pentru că turneul este de două săptămâni”, a mai declarat sportiva din Germania.

Întrebată dacă va mai face pereche cu Halep în 2019, ea a răspuns: „Practic a fost o decizie de ultim moment. Vom vedea ce rezervă viitorul. Suntem încă în competiţie aici, aşa că luăm totul meci cu meci. Apoi, vom vedea ce va fi”.

Premiul pentru participarea în optimi la dublu este de 30.060 de dolari şi 120 de puncte.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri