Surprizele continuă la Indian Wells 2019. Jucătoare eliminate în mod neașteptat

Data actualizării: Data publicării:
Petra Kvitova suparata
Foto: Guliver/Getty Images

Primele două tururi de la Indian Wells 2019 au adus și primele eliminări surprinzătoare. Sportive cu o poziție mai joasă în clasamentul WTA au reușit să învingă adversare mult mai bine cotate. Printre „victime” se numără două jucătoare din top 5 WTA: Sloane Stephens și Petra Kvitova. Iar printre cele care produs surpriza se numără adversara Simonei Halep din turul al treilea al turneului, ucraineanca Kataryna Kozlova, locul 114 WTA, cu care joacă duminică seară, dar și Bianca Andreescu, canadiana de origine română, ocupantă a poziției 60 WTA.

BNP Paribas Open - Day 6
Petra Kvitova din Cehia, nr . 3 WTA, a fost eliminată de la Indian Wells 2019, de Venus Williams, locul 36 WTA Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE. În faza a treia a competiției, au mai fost eliminate Jelena Ostapenko, în timp ce Serena Williams s-a retras.

Jelena Ostapenko, nr 22 mondial, a fost învinsă de tânăra Marketa Vondrousova din Cehia, nr. 61 WTA, cea care o va avea adversară în optimi pe Simona Halep. Scorul Vondrousova - Ostapenko a fost 4-6, 6-3, 6-4.

În ceea ce o privește pe Serena Williams, nr. 10 WTA, ea a abandonat din motive medicale în timpul partidei cu Garbine Muguruza, nr 10 mondial, care ajunge astfel în optimi.

ACTUALIZARE. Cea mai recentă eliminare-surpriză este cea a Carolinei Wozniacki. Daneza, fost lider mondial, acum aflată pe locul 13 WTA, a fost învinsă duminică dimineață de rusoaica Ekaterina Alexandrova, care e pe locul 59 WTA. A fost un meci greu, de aproape două ore și jumătate, pentru care a fost nevoie de set decisiv. 7-5, 2-6, 7-5 a fost scorul final în favoarea rusoaicei.


Petra Kvitova, locul 3 WTA, și una dintre concurentele directe ale Simonei Halep în fruntea clasamentului mondial, a fost eliminată sâmbătă noapte de Venus Williams, locul 36 WTA, după o partidă în trei seturi, care a durat aproape două ore și jumătate și s-a încheiat cu scorul de 4-6, 7-6, 6-4 în favoarea americancei de 38 de ani, fost lider mondial.

Sloane Stephens, locul 4 WTA și cap de serie nr. 4, a pierdut sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, în faţa elveţiencei Stefanie Voegele, locul 109 WTA, venită din calificări. Partida a durat 68 de minute.

Caroline Garcia, locul 19 WTA și cap de serie nr. 19, a fost întrecută, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-0, de americanca Jennifer Brady, locul 83 WTA, beneficiară a unui wild card, după o partidă de o oră şi 47 de minute. 

Un alt rezultat destul de suprinzător din turul al doilea a fost în meciul în care britanica Johanna Konta, locul  45 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-0, 6-2, pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27, după 70 de minute de joc.

Şi rusoaica Daria Kasatkina, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 14, a părăsit turneul, după o înfrângere clară, 2-6, 1-6, cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, tot în 70 de minute de joc. Vondrousova ar putea fi adversara Simonei Halep în optimi, dacă cele două sportive trec de faza a treia a competiției. 

Americanca Madison Keys, locul 17 WTA, a ieșit și ea din competiție, fiind eliminată de germana Mona Barthel, ocupantă a locului 97 WTA, după o partidă de trei seturi: 6-3, 1-6, 5-7.

Carla Suárez Navarro, din Spania, locul 24 WTA, a fost învinsă de rusoaica Natalia Vikhlyantseva, 22 de ani, locul 112 WTA, după o partidă de numai o oră și cinci minute, încheiată categoric în favoarea rusoaicei: 6-2, 6-0.

O altă „victimă” a fost croata Dona Vekic, locul 26 WTA, care a părăsit competiția după ce a fost înfrântă de o jucătoare de pe locul 144 WTA - belgianca Ysaline Bonaventure. A fost un meci de două ore și un sfert, încheiat în trei seturi: 6-1, 6-7, 4-6.

Și rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, care se află pe locul 32 WTA, a fost eliminată de jucătoarea americană Christina McHale, locul 140 WTA. A fost o partidă unde a fost nevoie de set decisiv: 4-6, 6-3, 4-6.

La capitolul surprize putem trece și eliminarea Mihaelei Buzărnescu (31 WTA) de către Daria Gavrilova (locul 53 WTA), în timp ce Dominika Cibulkova (35 WTA) a fost scoasă din competiție de Bianca Andreescu (60 WTA).

„Duelul mămicilor”, câștigat de Serena Williams

Serena Williams a câştigat, în turul al doilea de la Indian Wells 2019, duelul fostelor lidere WTA devenite mame. A jucat cu belarusa Victoria Azarenka și a fost un meci spectaculos.

Serena Williams, locul 10 mondial, a avut nevoie de peste două ore de joc pentru a se impune în două seturi, scor 7-5, 6-3, în faţa Victoriei Azarenka, locul 48 WTA.

Ele nu s-au mai întâlnit de la Indian Wells, din 2016, când s-a impus belarusa.

De atunci ambele au devenit mame pentru prima oară.

În turul trei, Serena Williams o va întâlni pe spaniola Garbine Muguruza. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea Alinei Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea. Câți bani are în conturi și investiții
Digi FM
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și pâinea e scumpă, și apartamentele. Nu se...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, cea mai senzuală mireasă. Rochie mulată cu spatele gol și o atitudine de superstar
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amber Heard, apariție rară alături de fiica sa în Spania. Cum arată Oonagh la cinci ani
Adevarul
Țara preferată de mii de români pentru vacanța de vară, lovită de scumpiri. Cât au crescut prețurile
Newsweek
Germanii vor ieși la pensie la 70 ani. România spre același scenariu, deși politicenii nu recunosc. De ce?
Digi FM
Celebra clădire în formă de coș de picnic din SUA este de vânzare: cât costă construcția cu mânere de 75 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Au găsit veriga lipsă? Cercetătorii propun o explicație radicală pentru apariția vieții pe Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Cuvinte dure ale unui regizor la adresa lui Val Kilmer: „A fost cel mai rău om pe care l-am cunoscut”
UTV
Kim Kardashian și-a schimbat radical look-ul. Vedeta a apărut cu un bob blond platinat inspirat de Marilyn...