Un tânăr de 20 de ani a murit şi un alt bărbat a fost rănit după ce acoperişul unei case s-a prăbuşit peste ei

Data publicării:
ambulanta
Situația de criză la Timișoara, zeci de elevi și profesori au ajuns la spital. FOTO: Shutterstock

Un bărbat de 20 de ani a decedat şi unul, în vârstă de 41 de ani, a fost transportat la spital cu o fractură la picior după ce acoperişul unei case s-a prăbuşit peste ei, în localitatea Apoş, unde cei doi, împreună cu un alt bărbat, încercau să demoleze mansarda clădirii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce efectuau activităţi de dezafectare/demolare în mansarda unui imobil din extravilanul localităţii Apoş, doi bărbaţi au fost surprinşi sub dărâmături, după ce, din cauza stării de degradare, acoperişul s-ar fi prăbuşit. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit vătămări corporale, iar al doilea bărbat, în vârstă de 21 de ani, a decedat în urma leziunilor suferite. Cele două victime sunt din localitatea Iacobeni. În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele producerii incidentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă", a transmis Elena Welter, citată de Agerpres.

În momentul prăbuşirii acoperişului, în interiorul casei se aflau trei bărbaţi, însă unul dintre ei nu a păţit nimic, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Andreea Ştefan.

"Pompierii Staţiei Agnita intervin de urgenţă la ieşirea din localitatea Apoş la o casă părăsită, unde s-a prăbuşit acoperişul. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi una de primă intervenţie. Trei persoane se aflau în interiorul casei în momentul prăbuşirii acoperişului. Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestuia. Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital. Cea de-a treia persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale", a precizat Andreea Ştefan.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani