Mișcarea Populară a devenit astăzi partid politic

Data publicării:
miscarea_populara

Până la alegerea unei conduceri, formaţiunea va fi coordonată de Eugen Tomac, fost consilier prezidenţial şi deputat ales pe listele PDL.  

Suntem şi rămânem partenerii preşedintelui României. Vom continua să susţinem reformele pe care şeful statului le-a demarat. Este foarte important pentru ca ţara noastră să fie respectată şi apreciată”, a spus Eugen Tomac.

Vreau să le mulțumesc colegilor mei că mi-au acordat încrederea de a coordona provizoriu activitatea partidului nostru. Partidul Mișcarea Populară se naște pe fondul unei așteptări populare reale din partea cetățenilor României”, a susținut Eugen Tomac la festivitatea de lansare a noului partid.

El este doar unul dintre foştii democrat-liberali marcanţi care au anunţat că se alătură Mişcării Populare, precum foştii miniştri Theodor Baconschi, Cristian Petrescu, Daniel Funeriu, Gabriel Berca şi Valerian Vreme.  

22 de primari din Argeş au fost excluşi din PDL, după ce au anunţat că susţin noua formaţiune - măsura a fost luată la 24 de ore de la vizita preşedintelui Traian Băsescu în judeţ.

Şeful statului a negat însă legătura dintre vizita sa şi excluderea primarilor. Denumirea "Mişcarea Populară" a fost înregistrată la OSIM încă din 2010, pe numele Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui.

Mişcarea Populară a fost întemeiată iniţial ca fundaţie, imediat după alegerile din Partidul Democrat Liberal câştigate de Vasile Blaga în detrimentul Elenei Udrea. Şeful statului a anunţat atunci că se desparte de PDL, iar consilierii săi au anunţat noul proiect.

Denumirea noii formaţiuni a fost înregistrată la OSIM încă din 2010 de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu. 

Sigla noului partid este mărul. Acelaşi semn fusese propus în 2010 de europarlamentarul Cristian Preda ca siglă pentru Partidul Democrat Liberal.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...