Dezbatere Nicușor Dan – George Simion. Ce soluții propun candidații pentru sistemul de educație

Data actualizării: Data publicării:
elevi pe holul scolii
Foto: GettyImages

România este una din țările europene cu cele mai mari rate de abandon școlar și de analfabetism funcțional. Candidații la alegerile prezidențiale din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan, au vorbit la dezbaterea Euronews despre viziunea lor pentru sistemul de educație și despre competențele pe care ar trebui să le aibă un elev când termină școala.

George Simion a criticat propunerea ministrului Educației, Daniel David, de a duce problema educației în CSAT.

„Nu ne putem masca propria incompetență incluzând toate domeniile în CSAT, declarând toate chestiuniile ca fiind de securitate națională. Dar aș include sărăcia. Este atribuția ministrului Educației, ține de mediul universitar să se implice în asigurarea accesibilității celor trei sferturi de elevi care nu au șansa să facă o facultate. Din păcate, elevii sunt ignorați pentru că profesorii debutanți au 3.700 de lei salariu, aceasta arată disprețul autorităților”, a spus George Simion.

În schimb, Nicușor Dan spune că „este o chestiune de siguranță națională”.

„Suntem deja pe deficit de forță de muncă. Meseriile viitorului cer o calificare tot mai înaltă. Dacă nu corectăm repede gradul de analfabetism funcționalm ne vom trezi în situația de a aduce forță de muncă din altă parte. Un răspuns este finanțarea, să stimulăm oamenii să intre în sistemul de educație. Să ne uităm la programele școlare, pentru ca deprinderile pe care copiii le preiau în școală să fie adaptate vieții reale și pieței de muncă. Pregătirea profesorilor pentru noile provocări cu care se confruntă, orofesorii trebuie să învețe cum să îi învețe pe copii”, a spus el.

Cei doi candidați au fost întrebați ce vor face ca un copil sărac să aibă aceleași șanse cu cei din orașele mari.

„Sunt un astfel de copil care vine dintr-o zonă semi-rurală și care cu multă muncă a reușit să aibă un doctorat la Paris. Trebuie să stimulăm profesorii, oamenii cu vocație pedagogică să vină în sistemul de învățământ. Statul român are bani pentru asta, dacă nu îi cheltuie pe tot felul de prostii”, a spus Nicușor Dan.

„În școala românească continuăm să învățăm pe de rost multe lucruri, ei trebuie să fie pregătiți pentru piața muncii. Nu există corespondență între piața muncii și ce oferă școala”, a adăugat el.

„Cum arată astăzi școală arată mâine țara. L-am avut pe Klaus Iohannis care a promis o Românie educată și nu a livrat nimic. Ne dorim egalitate de șanse pentru toții copiii României. Trebuie să avem profesioniști în rural, tineri specialiști care să primească o remunerație corespunzătoare. Trei sferturi din copiii României nu au șansa să ajungă în învățământul superior. Facultățile s-au transformat în fabrici de diplome și nu sunt orientate către piața muncii”, a spus și George Simion.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Indemnizația de însoțitor pentru persoanele cu handicap. Cine poate primi banii, ce sumă se acordă și cum se...
Digi FM
„Îmi place foarte mult să fiu tată!” Jeremy Renner, momente pline de duioșie alături de fiica sa, la Roma
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în culmea fericirii de când a devenit mamă. Artista și logodnicul ei sunt topiți: „Este combinația...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Ministrul muncii anunță dacă CASS la pensii va fi anulat. 2.800.000 pensionari iau ajutoare de Crăciun
Digi FM
Cornulețe fragede cu nucă și gem de prune, de post. Rețeta simplă care amintește de deserturile bunicii
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”
Digi Animal World
O nouă viață departe de arena circului. Povestea emoționantă a elefantului care a primit o șansă într-un...
Film Now
Momentul în care Andrew Garfield s-a simțit copleșit de emoții la filmări lângă Robert Redford: „Un om de o...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...