Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 4 noiembrie
Cea mai îngustă stradă din România va fi restaurată. Primăria a obținut acordul proprietarilor din zonă
Jucării din Antichitate, descoperite în vechea cetate a Tomisului. Cum arătau jucăriile copiilor romani
Vila Regală din Mamaia, un simbol în ruină. Locul în care Regele Mihai și-a petrecut verile în copilărie a devenit azi groapă de gunoi
Vila de lux a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara a ajuns o ruină. Cum arată azi clădirea cu buncăr și piscină, abandonată zeci de ani
„Este un simbol al puterii”. Istoria de 200 de ani a tronului pe care au stat ultimii domnitori ai Moldovei. Cum arată astăzi
Pe urmele eroilor de la Timișoara. Zeci de elevi au participat la o vânătoare de indicii pe traseul Revoluției din 1989
Ipoteză susținută de cercetătorii italieni: Vlad Țepeș ar fi fost înmormântat într-o mănăstire din Napoli
Cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea de altădată. Cum arată acum la interior bijuteria arhitecturală
Una dintre cele mai vechi clădiri din vestul țării a fost restaurată. Cum arată azi conacul familiei Mocioni
2008 - PRIMUL PREȘEDINTE AFRO-AMERICAN
Barack Obama, fiul unui bărbat din Kenya și a unei femei din SUA, crescut în mare parte de bunici, în Hawaii, este ales al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
Barack Hussein Obama II, pe numele său complet, a fost primul afro-american în cea mai importantă funcție din lume. Obama a fost senator înainte să fie președinte.
În campania electorală, sloganul care a atras cel mai mult a avut un singur cuvânt: „Change”, adică „Schimbare”. În 2009, Barack Obama a luat Premiul Nobel pentru Pace.
1995 - ASASINAT POLITIC
Ițhac Rabin, premierul Israelului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost asasinat de un extremist evreu care dorea să oprească procesul de pace cu palestinienii.
Crima a avut loc în Tel Aviv, în timpul unui miting în favoarea acordurilor semnate de Ițhac Rabin cu Yasser Arafat, liderul palestinienilor, cu doi ani înainte.
Asasinul, un ultra-naționalist care avea 25 de ani, a zis că îl considera pe Ițhac Rabin un pericol pentru evrei. Ucigașul a fost condamnat la închisoare pe viață.
1922 - MORMÂNTUL ȘI BLESTEMUL FARAONULUI
Exploratorul britanic Howard Carter porneste excavarea mormântului faraonului egiptean Tutankhamon. Nici nu visau peste ce aveau să dea.
Cripta era intactă, după mai bine de 3.000 de ani. Camera principală încă era sigilată. Au fost găsite sarcofagul și mumia faraonului, cu tot cu masca funerară de aur.
Mulți dintre cei care au participat la excavarea criptei au murit în condiții misterioase. Așa a apărut legenda că mormântul și obiectele din el aveau un blestem antic.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News