Live

Video&Foto Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal

Data publicării:
Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal. FOTO: Profimedia Images

Francezii și-au trecut numele în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă baghetă din lume. Au reușit să le sufle astfel titlul italienilor care stabiliseră recordul precedent, în 2019. 

Bagheta, de aproximativ 235 de ori mai lungă decât cea tradiţională, a fost făcută la Suresnes, în suburbiile Parisului, în timpul unui eveniment al confederaţiei franceze a brutarilor şi patiserilor.

Bagheta măsoară 140,53 metri, un pic mai mult decât lungimea unui teren de fotbal.

Realizarea e un mare motiv de mândrie pentru brutarii francezi. Și pe bună dreptate. Bagheta franțuzească a fost introdusă în patrimoniul UNESCO în 2022. Nu se putea ca recordul să le rămână italienilor, a declarat unul dintre participanții la eveniment.

După ce a fost coaptă, măsurată și gustată, bagheta, care la dimensiuni normale are 60 de centimetri, a fost împărțită oamenilor fără adăpost.

Precedenta cea mai lungă baghetă, de 132,62 metri, a fost făcută în oraşul italian Como în iunie 2019.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru state europene cer Israelului să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa capitală

Franţa: Atentat dejucat la Paris, în faţa filialei Bank of America

Un nou tip de turism în Europa: călătoria pentru benzină

Scandal în Franța, după un interviu al lui Serghei Lavrov la France 2. Ministru: Moscova şi-a „desfăşurat liniştită propaganda”

Partenerii noștri