Cum recunoști dacă un costum îți vine bine? 3 reguli de care trebuie să ții cont
Când vine vorba de costume, mai importante decât orice brand sunt noțiunile de „sur mesure”, „tailor made” sau „custom made”. În traducere liberă, croit pe măsură. Care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să țineți cont pentru un costum „ca turnat”, aflați dintr-un material Digi24 și DW.
Ucraina, centru european al mamelor-surogat
Kelemen Hunor, după negocierile eșuate de la Cotroceni: Cei care au dat jos Guvernul Bolojan să facă o majoritate
Pasajul Basarab va intra în reparații pe timpul verii. Primarul Capitalei anunță că vor exista restricții de circulație
Două escorte românce, oferite fostului ministru al transporturilor din Spania, ca mită în schimbul unor contracte cu statul (presă)
Mugur Isărescu: Un premier tehnocrat nu ar fi o soluție. Eu am fost. Spre sfârșitul mandatului vorbeam singur
Un avion F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană în Estonia. MApN: „Piloții au identificat ținta, au lansat o rachetă aer-aer”
Emil Gânj a fost condamnat la închisoare pe viață
Aproape jumătate dintre români consideră moțiunea de cenzură PSD-AUR un act politic inutil care va înrăutăți lucrurile (sondaj INSCOP)
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în distibuție, ovaţionat timp de 12 minute la Cannes
Să cumperi costume de-a gata este simplu dacă ai o construcţie medie. Dar dacă umerii tăi sunt inegali sau eşti un pic mai solid, lucrurile se complică. Gerhard Elfers explică la ce trebuie să fii atent atunci când verifici dacă un costum e bun pentru tine.
Gerhard Elfers: Să cumperi un costum e uşor pentru mulţi dintre noi, inclusiv pentru mine, croiala standard vine foarte bine. Putem să cumpărăm de-a gata. Modificările minore nu sunt scumpe şi se fac repede. Dar sunt mulţi bărbaţi care au o constituţie - să spunem - mai puternică. Sau cei care au trăsături care nu sunt în medie. Precum umeri inegali sau mâini foarte lungi. Cei care îşi permit îşi pot face un costum pe comandă în locuri ca acesta. Nu este atât de scump pe cât ai crede. Dar tot trebuie să scoţi din buzunar de două ori mai mulţi bani decât ai fi dat pe un costum de-a gata. Dar costumele făcute pe comandă se potrivesc mereu perfect.
Dar cum recunoşti când vine bine? Să întrebăm un profesionist. Alex, la ce trebuie să fii atent atunci când cumperi de-a gata.
Alex: Să te uiţi la trei lucruri: la umeri, la piept, la spaţiul de la guler.
Întâi lăţimea umerilor. Cusătura trebuie să stea exact pe marginea umerilor. Dacă apeşi şi de duce în jos mai mult decât atât, e prea lat. Apoi, este temutul spaţiu de la guler. Dacă gulerul de la cămaşă nu stă lipit de gulerul de la sacou - dacă arată aşa - lasă-l pe umeraş. Uită-te şi la spaţiul de la piept.
Dacă reverele sunt în poziţia asta când stai normal, uită-l. Apoi: lungimea. Dacă poţi să-ţi înfăşori degetele în jurul marginii de jos a sacoului, în acest mod e bine. La final, pantalonii. Atât de mult greşeli aici. Du-te şi taie-i la lungimea potrivită, acolo unde partea de jos atinge partea de sus a pantofilor. Aşa e prea lung. Aşa e bine. Eşti gata de plecare.
Citiți și:
Reguli pentru bărbați eleganți. Cum îți asortezi șosetele corect
Încălțămintea reflectă personalitatea unui bărbat. Cum recunoşti un pantof de bună calitate
Casual, dar cu bun gust. Cum nu ar trebui să te îmbraci de "casual friday"
Costum negru sau albastru închis? Cum trebuie să te îmbraci la primul tău interviu
VIDEO. Ghid pentru o barbă perfectă: sfaturi pentru bărbații eleganți
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News