Fotografia virală pentru care un român a fost premiat la un renumit concurs internațional. "Mulți spun că e o balenă sau un dragon"
100.000 de grauri sunt surprinși în fotografia care face înconjurul lumii și care este realizată de un român stabilit în Germania. Daniel Dencescu a povestit, într-un interviu exclusiv realizat de jurnalistul Digi24 Andreea Burghelea, cum a făcut poza care a obținut locul 4 la concursul „Fotografia anului de natură sălbatică”.
Experiment inedit în Dolj: insule artificiale pentru atragerea păsărilor sălbatice, pe cel mai mare lac din județ
Invazie de omizi la marginea Capitalei. Insectele au atacat mii de copaci. Mesajul transmis de Romsilva
Românii își decorează casele și terasele cu plante exotice. Care sunt cele mai populare soiuri: „Rezistă foarte bine la noi în țară”
Focar de infecție pe malul râului Jiu, din cauza tonelor de gunoaie aruncate la întâmplare de oameni
Peisaj dezolant în pădurea din Băile Felix: 600 de arbori urmează să fie tăiați. Explicațiile autorităților
Cum sunt protejate animalele de ger. Grădina zoo din țară, unde maimuțele primesc zilnic ceai cald, iar leii au încălzire în pardoseală
Efectul omului asupra animalelor la Zoo. Care sunt animalele care se bucură că ne văd
Seceta a lovit și marile orașe. Povestea tinerilor care udă, seară de seară, copacii de pe domeniul public
Tone de gunoaie zac aruncate la poalele Munților Apuseni. Reacția nonșalantă a localnicilor
Corporatistul din Craiova, pasionat de fotografie, ne-a împărtășit și un secret: deși mulți au spus că i-a luat patru ore să surprindă cadrul perfect, în realitate, a făcut minunea în doar 15 minute. Dar, a studiat zborul graurilor mai bine de 200 de ore.
Daniel Dencescu: "Am avut zile în care am văzut 30 de secunde stolurile de grauri sau am avut zile in care am văzut 30 de minute. În momentul în care își caută loc de adăpost, atunci vin toate păsările răpitoare să îi atace și în momentul acela încep acele dansuri în cer
În fotografia respectivă au fost 100.000 de grauri.
Eu urmăresc pasărea răpitoare ca să știu dacă atacă. Atunci când atacă, declanșez fotografia mea
Fotografiile în sine nu sunt manipulate în niciun fel.
Am început în 2008 în România la București cu fotografia de stradă și de portret, apoi mai târziu când m-am mutat în Germania, în 2012 am început cu fotografia abstractă pe vreme mohorâtă.
M-am specializat pe fotografia cu stolurile de grauri acum 8 ani de zile când pe malul Tigrului la Roma am fotografiat un stol de grauri într-o formă de îngeri și am considerat că este un semn de la Dumnezeu să continui cu seria asta mai departe.
Îmi place să las persoanele să vadă singure ce vor. Eu nu am spus niciodată că este o pasăre, sunt foarte multe persoane care spun că este o balenă sau un dragon și asta face fotografia mult mai interesantă.
Au fost trimise 50.000 de fotografii, dintre care juriul de la muzeu a selectat 25 și apoi a început o nouă jurizare din partea publicului din lumea întreagă. Neoficial, fotografia mea a terminat pe locul 3, dar muzeul premiază primele 5."
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News