Live

Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte din ţară. Zonele afectate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până marţi seară în cea mai mare parte din ţară.

Potrivit meteorologilor, luni, în intervalul orar 14:00 - 23:00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25 - 35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

De asemenea, în intervalul 6 mai, ora 23:00 - 7 mai, ora 23:00, în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp. Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.

În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1.500 de metri vântul va avea intensificări de peste 70 - 80 km/h spulberând zăpada.

ANM precizează că, mai ales pe parcursul zilei de marţi (7 mai), local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h, iar vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, în toată ţara. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza specială de 1 Mai pentru București. Va fi cald, dar meteorologii anunță ploi

Plouă la mare, iar în Delta Dunării e vânt puternic. Meteorologii au emis Cod galben

Vremea de 1 Mai și de Paște. Va fi mai cald decât normalul perioadei și în mare parte a țării va ploua

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii mai

Partenerii noștri