Live

Ploi în mare parte din țară și ninsori la munte până vineri. Cum va fi vremea în București

Data publicării:
ANM anunţă că, până vineri, la ora 06.00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. FOTO: Shutterstock

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. De asemenea, la munte, la peste 1.500 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

ANM anunţă că, până vineri, la ora 06.00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării.

„Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantităţi de apă de 15...25 l/mp”, a transmis, joi, ANM.

Sursa citată a precizat că la altitudini de peste 1.500 m, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În București valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi în jurul a 17 grade, iar cea minimă de 7...8 grade. Pe parcursul zilei și la începutul nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod galben de furtuni în România: două zile de instabilitate atmosferică, ploi torențiale, vijelii și grindină

Vara începe în forță. ANM anunță temperaturi peste normal până în iulie. Estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni

Rupere de nori în județul Buzău: drumuri afectate, pod închis temporar și terenuri agricole inundate

Noi alerte de vreme rea: cod galben de furtuni puternice în aproape jumătate de țară. Care sunt zonele vizate și cum va fi în Capitală

Partenerii noștri